Optsprezece state membre au semnat un acord comun pentru achiziţia a 220.000 de astfel de tratamente, arată sursa citată. Tratamentul cu anticorpi monoclonali produs de Eli Lilly este în prezent analizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

„Prin semnătura de azi, încheiem cea de-a treia achiziţie şi ne respectăm angajamentul în temeiul Strategiei Terapeutice a UE privind facilitarea accesului la medicamente de ultimă generaţie pentru pacienţii COVID-19”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Potrivit acesteia, peste 73% din populaţia adultă a UE este în prezent vaccinată complet, iar această rată este încă în creştere.

„Însă vaccinurile nu pot fi singurul nostru răspuns în faţa COVID-19. Oamenii continuă să se infecteze şi să se îmbolnăvească. Va trebui să ne continuăm eforturile de a preveni îmbolnăvirile prin vaccinare şi în acelaşi timp să ne asigurăm că le putem trata cu soluţii terapeutice”, a adăugat comisarul european.

Tratamentul produs de compania Eli Lilly este o combinaţie a doi anticorpi monoclonali (bamlanivimab şi etesevimab) pentru tratarea pacienţilor COVID-19 care nu au nevoie de oxigen, dar sunt în grupul de risc de a dezvolta forme severe ale bolii. Anticorpii monoclonali sunt proteine concepute în laborator, care imită abilitatea sistemului imunitar de a lupta cu coronavirusul. Ei se lipesc de proteina spike şi blochează astfel capacitatea virusului de a se ataşa de celulele umane, conform comunicatului citat.

Citeşte şi:

O româncă de 27 de ani candidează pentru Parlamentul german. Ce a convins-o să intre în politică

INTERVIU | Octavian Berceanu, după demiterea de la Garda de Mediu: „Baronii locali s-au obișnuit să dicteze pe cine nu ai voie să controlezi”

DNA investighează achiziția de vaccinuri anti-COVID. Procurorii vorbesc despre „abuz în serviciu”

Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
PARTENERI - GSP.RO
Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Playtech.ro
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, mai mulți cineaști au demisionat după ce s-a tras cu muniție letală pe platou
Observatornews.ro
Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, mai mulți cineaști au demisionat după ce s-a tras cu muniție letală pe platou
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Știrileprotv.ro
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele