Delegaţia CPT a vizitat țara noastră în luna februarie a anului 2018. Raportul a fost întocmit în urma examinării tratamentului aplicat de către poliţie persoanelor private de libertate şi al condiţiilor de detenţie a deţinuţilor aflaţi în arest preventiv, din zece centre de detenţie din România, potrivit Agerpres.
De asemenea, delegația a mai fost la cinci închisori, unde s-a concentrat pe tratamentul deţinuţilor în regim închis şi de maximă siguranţă şi a celor în arest preventiv şi pe furnizarea îngrijirilor medicale.
Raportul consemnează că, deşi în general delegaţia CPT s-a bucurat de o cooperare excelentă din partea autorităţilor române pe timpul vizitei, a observat lipsa acţiunilor în legătură cu anumite recomandări făcute în rapoartele precedente.
Deşi majoritatea persoanelor chestionate de către delegaţia CPT au declarat că au fost tratate corect de poliţişti, deţinuţii au făcut un număr mare de declaraţii privind rele tratamente fizice aplicate de către poliţişti, multe dintre acestea susţinute de dovezi medicale – în special palme, pumni, şuturi şi lovituri de baston aplicate de poliţişti suspecţilor, fie la momentul arestării, fie în timpul interogării la secţia de poliţie, aparent în scopul forţării unei mărturii, notează raportul.
CPT recomandă ca Ministerul de Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române să transmită un mesaj hotărât privind faptul că relele tratamente aplicate persoanelor deţinute sunt ilegale, denotă lipsă de profesionalism şi vor face obiectul unor sancţiuni corespunzătoare, iar metodele de investigaţie ale poliţiei trebuie să treacă de la o abordare bazată pe mărturii către obţinerea de dovezi clare şi precise printr-o interogare profesionistă a suspecţilor. CPT mai face unele comentarii în legătură cu investigarea acuzaţiilor de vătămare de către poliţie şi recomandă ca procurorii să aplice cu stricteţe criteriile eficacităţii.
De asemenea, CTP continuă să creadă că persoanele deţinute sunt expuse unui risc mai mare de intimidare, presiune şi chiar maltratare în centrele de detenţie ale poliţiei, îngrijorări accentuate de condiţiile materiale precare, îngrijirea medicală necorespunzătoare şi regimul auster pe care îl suportă persoanele reţinute în centrele de detenţie vizitate, recomandând ca persoanele arestate preventiv să nu fie ţinute în centrele de detenţie ale poliţiei şi ca autorităţile române să se gândească serios la transformarea centrelor de detenţie în spaţii adecvate arestului preventiv, pe care să le pună sub autoritatea Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
În egală măsură, potrivit CPT, deţinuţii aflaţi în arest preventiv ar trebui să petreacă o parte consistentă a zilei (adică opt ore sau mai mult) în afara celulei, angajaţi în activităţi utile, de natură diversă, iar toate persoanele deţinute, fără excepţie, trebuie să beneficieze de cel puţin o oră pe zi de exerciţii în aer liber, în spaţii dotate corespunzător, de dimensiuni adecvate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7fd7782792d12fd53c6d20b15af1681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3c4923ceb7c2524fe6ff07a84d6855c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f7fdea2246e58a1005625f334fab02d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bdb006332062c53098dd9a023c3273b0.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8de8a0d05bcdd00429024a56b0485b17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6dc069aa64f6d90993d738add9ac973.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_34a3adc470e3bdb1b87b2d25b470b797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/03/penitenciar-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-a-politiei-romane-politia-rutiera-in-trafic-bucuresti-romania-2023-e1776342096687.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pret-cirese-amzei-obor-e1778949798822.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_58fd326786ee59e59aa5358eec49db88.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_41384457c42466a4d720ce7d3728df07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dara-reprezentanta-bulgariei-la-eurovision-2026-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1099627467-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-6-scaled-e1778942358313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-17-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-ne-dam-cu-parfum-pe-incheietura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lalele-olanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-cumparat-caine-robot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/caine-avion-animale-de-companie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sertarul-de-detergnet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-barbatii-isi-ridica-manecile-la-camasa-pana-la-cot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/duelul-dintre-george-em--lahovary-proprietar-ziarului-lindependence-roumaine-si-nicolae-filipescu-fost-deputat-si-primar-al-bucurestiului-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/img0243-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/furtuna-ploaie-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dumitru-prunariu4325-copy-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.