Cea de-a IX-a ediție a Competiției Naționale de Biliard pentru Persoane în Scaun Rulant are loc la București

În 2025, Competiția Națională de Biliard pentru Persoane în Scaun Rulant ajunge la cea de-a IX-a ediție. Evenimentul va avea loc în luna iunie la București și va reuni peste 70 de jucători din România și 8 arbitri naționali.

Printre invitații internaționali care vor ajunge la București se numără: Henrik Larsson (Suedia), campion mondial și antrenor, Hydred Goldberg (USA), campioană la biliard parasportiv.

Cum a luat naștere Competiția Națională de Biliard pentru Persoane în Scaun Rulant

Competiția de Biliard pentru persoanele în scaun rulant a luat naștere în urmă cu nouă ani, ca o nevoie văzută printre cei care au dizabilități locomotorii. În prezent, reprezintă cel mai mare eveniment sportiv indoor din România pentru persoanele cu dizabilități și este deschisă atât jucătorilor profesioniști de biliard, cât și amatorilor.

La competiția din București vin jucători din Brașov, Galați, Bacău, Republica Moldova, Brăila, Timișoara.

Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă „Mereu Împreună pentru Oameni”. În cei opt ani în care au organizat Competiția Națională de Biliard pentru Persoane în Scaun Rulant au reușit să ajungă la 400 de prezențe la eveniment, dar și trei prezențe la Malmo Open în Suedia și o participare la WPA Heyball în Los Angeles.

Ion Iliescu are cancer pulmonar și a fost operat la spitalul Agrippa Ionescu, sub anestezie generală
Recomandări
Ion Iliescu are cancer pulmonar și a fost operat la spitalul Agrippa Ionescu, sub anestezie generală

Povestea Asociației Sportive „Mereu Împreună pentru Oameni”

Asociația Sportivă ,,Mereu Împreună pentru Oameni” este o organizație nonguvernamentală care s-a dedica încă din 2015 incluziunii prin sport a persoanelor cu dizabilități locomotorii. Aceștia oferă ghidaj și sprijin pentru participarea la competiții naționale și internaționale.

Competiția Națională de Biliard pentru persoanele în scaun rulant este cea mai cunoscută acțiune de incluziune prin sport organizată de Asociația Sportivă „Mereu împreună pentru Oameni”.

Competiția Națională de Biliard pentru Persoane în Scaun Rulant este pentru mine, mai mult decât un eveniment sportiv – este o celebrare a voinței, a prieteniei și a puterii de a merge mai departe, indiferent de provocări.

Ediția a IX-a ne aduce din nou împreună, într-un cadru unde fiecare lovitură de biliard spune o poveste despre curaj și determinare. Fiecare zâmbet, fiecare strângere de mână și fiecare moment petrecut aici, ne amintește că sportul creează legături puternice și oferă tuturor șansa de a străluci.

Sunt recunoscătoare să fiu parte din această comunitate extraordinară și le mulțumesc tuturor celor care susțin acest vis, transformându-l în realitate, an de an”, a declarat Irina Văcărean, președintele Asociației Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.