Potrivit acestor surse, discuțiile ruso-americane purtate la Riad s-au referit și la un eventual armistițiu în Ucraina. Partea rusă a făcut chiar o „ofertă” în acest sens și cerut să fie îndeplinită pentru a accepta încetarea ostilităților.

Mai exact, Kremlinul condiționează încetarea focului de stabilirea principiilor acordului de pace și a parametrilor unei eventuale misiuni de menținere a păcii.

În mod concret, Kremlinul se opune categoric ca pacea să fie menținută de trupe din statele membre NATO și din restul țărilor care au ajutat Ucraina să reziste în fața invaziei ruse. În schimb, vrea ca misiunea de menținere a păcii să implice așa-numitele „state neutre”, cum ar fi China, care de fapt a ajutat mașina de război a Rusiei.

Această informație a apărut în contextul pregătirii unei întâlniri la Riad între Statele Unite și Ucraina. Emisarul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a declarat că întâlnirea programată la Riad cu partea ucraineană are drept obiectiv conturarea unui „cadru pentru un acord de pace și o încetare inițială a focului”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut săptămâna aceasta un armistițiu „în aer și pe mare”, dar solicitarea sa a fost respinsă de regimul de la Moscova.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Toni2   •   09.03.2025, 11:34

Trump vrea pace în Ucraina doar in condițiile și pretențiile cerute de agresorii cotropitori ruși ceea ce este inadmisibil.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI