Conducătorii autoritari de la Teheran se tem să nu aibă soarta lui Bashar al-Assad și au declanșat „dezghețul” în Iran: WhatsApp și Google Play, deblocate, legi represive abrogate și o opoziție mai vocală

Totuși, „dezghețul” nu a fost provocat de o schimbare a mentalității elitei iraniene, ci de teama crescândă pentru propria siguranță, având în vedere prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad în Siria și problemele interne (n.red. – criza energetică și prăbușirea monedei naționale).

Nikita Smagin, specialist pe probleme iraniene în cadrul Consiliului rus pentru Afaceri Internaționale și autor, a analizat posibilele efecte ale unei astfel de relaxări a politicii.

Traiectoria politică a Iranului la începutul lui 2024 era la fel de sigură ca întotdeauna. Conservatorii scăpaseră de reformiști din organismele guvernamentale (președintele și Parlamentul), iar în organismele-cheie (liderul spiritual și Consiliul Gardienilor Constituției) nu au existat niciodată „liberali”. Guvernul a fost consecvent în ceea ce privește statutul său, strângând treptat cureaua:

• numărul execuțiilor pe an a crescut de la 246 în 2020 la 834 până la sfârșitul anului 2023
• au fost introduse noi modalități de a impune purtarea hijabului – amenzi și privarea de bonusuri la locul de muncă
• pe fondul protestelor de la sfârșitul anului 2022, Instagram și WhatsApp – ultimele platforme importante de social media la care accesul nu era restricționat – au fost blocate.

Recomandări

Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de Cercetare Aerospațială și gașca lui. Experimente complexe și afaceriști cu 4-10 clase implicați

Decembrie – începutul „dezghețului”

Totuși, la 19 mai 2024, președintele Ebrahim Raisi, supranumit „Măcelarul din Teheran”, a murit într-un accident de elicopter, iar alegerile anticipate au fost câștigate de Masoud Pezeshkian. Însă mulți observatori s-au arătat sceptici față de această înlocuire.

Masoud Pezeshkian nu a lansat de îndată nicio reformă de referință, limitându-se la câteva numiri notabile. Spre exemplu, în provincia Kurdistan a fost numit pentru prima dată un guvernator sunit (înainte de acesta, șiiții erau cei numiți în funcție).

Până la finalul anului 2024, lucrurile au început să ia o turnură neașteptată. La jumătatea lui decembrie, urma să intre în vigoare o lege adoptată de Parlament referitoare la codul vestimentar.

Conform noilor norme, amenzile erau majorate semnificativ, cei care nu respectau legea pierdeau accesul la serviciile bancare și sociale în caz de neplată, iar antreprenorii deveneau răspunzători pentru lipsa hijabului al angajaților. Totuși, la începutul lunii în curs, președintele Iranului a anunțat că legea nu va intra în vigoare, întrucât trebuie modificată.

Recomandări

Bolojan a început să împartă funcțiile în teritoriu. Alegerea noului secretar general al Guvernului dă dureri de cap liberalilor

Platformele, blocate în Iran

Tot la sfârșitul lui decembrie, autoritățile iraniene au ridicat interdicția pentru platforma de mesagerie WhatsApp și aplicația Google Play. Însă alte platforme, inclusiv Instagram, X, Facebook, Telegram și YouTube, sunt în continuare blocate.

De asemenea, politicienii reformiști, care au ocupat la un moment dat funcții importante, și-au făcut apariția în mass-media.  

Mai mult, Teheranul a dat „înapoi” după mai multe declarații ale politicienilor și experților cu privire la o posibilă schimbare a statutului său nuclear. La începutul lui decembrie, autoritățile au fost de acord să crească numărul de inspecții ale AIEA la situl nuclear de la Fordow. 

Totodată, au existat declarații cu privire la disponibilitatea Iranului de a negocia cu privire la programul său nuclear.

În acest sens, decembrie s-a dovedit a fi începutul unui „dezgheț” subit, sub forma primelor măsuri luate în câțiva ani pentru a reduce presiunea statului asupra societății. Însă măsurile nu i-au impresionat deloc pe criticii Iranului.

Recomandări

Greșeala numărul 1 a omenirii!

Siria ar putea fi un exemplu pentru criticii autorităților din Iran

Relaxarea din considerente legate de „a nu exagera” pare logică, având în vedere situația în care se aflau autoritățile iraniene până la sfârșitul anului 2024. Problemele vin din două părți în același timp: externe și interne, cum ar fi criza energetică și prăbușirea monedei naționale.

Prăbușirea rapidă a regimului Bashar al-Assad a distrus „Axa rezistenței”. În plus, căderea regimului al-Assad a survenit imediat după ce Israelul a distrus în puțin timp cea mai mare parte a capacității militare a grupării libaneze Hezbollah, aliată a Iranului, forțând-o să accepte un armistițiu. 

În cursul schimbului de atacuri din octombrie cu Israelul, Iranul a ajuns la concluzia că apărarea sa aeriană nu poate respinge atacurile forțelor aeriene israeliene. În bombardamente au fost distruse mai multe S-300, cele mai avansate sisteme de apărare aeriană din arsenalul Teheranului.

Prin urmare, Iranul a avut parte în doar câteva luni de un număr considerabil de eșecuri militare.

Ba mai mult, efectele prăbușirii regimului din Siria nu se rezumă doar la domeniul militar. Important este și că Teheranul privește acest eveniment ca pe un scenariu care s-ar putea repeta, însă în interiorul țării. În cel mai bun caz, Siria ar putea fi un exemplu pentru criticii autorităților din Iran, ceea ce ar putea provoca proteste.

Iranul nu are o opoziție organizată

Preocuparea extremă a conducerii iraniene față de propria soartă dă naștere unor întrebări: cât de întemeiate sunt aceste temeri și ayatollahul Ali Khamenei îl va urma pe Bashar al-Assad în „vacanța în regiunea Moscovei”? Deși dinamica socială nu poate fi prevăzută, pot fi invocate două argumente, mai degrabă în apărarea regimului iranian, notează Nikita Smagin.

Mai întâi de toate, experiența din Siria a confirmat încă o dată teza de bază a teoriei politice conform căreia mobilizarea este necesară pentru revoluție. Schimbarea puterii este realizată de o forță organizată capabilă să îndrume un grup de oameni la momentul potrivit. 

Islamiștii din cadrul Hayat Tahrir al-Sham (HTS) au devenit o astfel de forță în contextul anilor de război civil. Cu toate acestea, în Iran nu există o opoziție organizată, cu lideri capabili să mobilizeze susținători la momentul potrivit. Teheranul este mult prea conștient de amenințarea reprezentată de o astfel de forță. În consecință, orice structură de opoziție este supusă represiunii încă din stadiile sale incipiente – liderii sunt închiși, forțați să plece sau uciși.

În teorie, structurile de mobilizare pot lua naștere din forțele existente la momentul protestului. În Iran, de exemplu, sindicatele conduc în mod regulat angajații la acțiuni de protest. Dar aceste sindicate sunt, de fapt, structuri organizate de stat care nu se încadrează în definiția opoziției non-sistemice. În ciuda acestui fapt, în momentul anulării totale a încrederii în autorități, ele pot deveni o forță reală. Însă doar în teorie – în practică, acest lucru nu s-a întâmplat încă.

Venirea lui Pezeshkian la putere este considerată o încercare de a reduce tensiunile

O altă diferență majoră între Iran și Siria este reprezentată de actualele „fantome ale dezghețului”. Conform conversațiilor private ale reprezentanților ruși și iranieni care au lucrat în Siria, Assad nu și-a îndreptat în mod corespunzător greșelile din timpul anilor de război civil. Represiunea forțelor de securitate nu a dispărut, ci și-au făcut loc și devastarea, și declinul economic.

Față de sistemele autoritare tipice, autoritățile iraniene din anii 1990, 2000 și 2010 și-au arătat în mod repetat capacitatea de a face compromisuri cu protestatarii. De exemplu, după Mișcarea Verde din 2009, reformistul Hassan Rouhani a fost ales ca președinte în 2013, care a promovat dialogul cu Occidentul.

În prezent, se repetă tehnica. Venirea lui Pezeshkian la putere este o încercare clară a autorităților de a reduce tensiunile. Existența unei disponibilități de a face compromisuri cu criticii sugerează că, în cazul unei amenințări grave, autoritățile iraniene sunt capabile de compromisuri mult mai mari decât alți autocrați și, prin urmare, șansele lor de supraviețuire sunt mai mari.

Problemele Iranului nu vor dispărea prea curând. În consecință, scenariul revoluționar este valabil în continuare, iar probabilitatea sa a crescut pe fondul evenimentelor din Siria. În orice caz, nu se poate spune că această opțiune este cea mai probabilă. Șansele sunt mult mai mari ca schimbarea să vină după moartea liderului spiritual Ali Khamenei, care are deja 85 de ani.

Urmărește-ne pe Google News