Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului şi amânarea votării hotărârii privind organizarea online a şedinţelor CJ pentru luna viitoare, în vederea unei analize, dar secretarul judeţului a precizat că acest lucru nu este în conformitate cu legea.
“Am propus ca şedinţele CJ să se desfăşoare online, pentru că aşa este bine şi sănătos în această perioadă. Dorim să evităm să adunăm 50 de persoane în sală, nu este o decizie politică, ci una de bun-simţ. Am fost invitaţi să nu mai venim dacă ne temem de COVID-19. Domnia sa nu se teme, de fapt era singurul din încăpere care nu purta mască, încălcând astfel hotărârea CSU Vaslui, al cărui membru este. Adică nimic nu contează! Ca să fiu sinceră, nu m-am aşteptat, dar nici nu m-am mirat foarte tare. Chiar ar fi încălcat şi codul administrativ pentru a scoate proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi. Secretarul judeţului a recunoscut că nu este posibil acest lucru, fapt pentru care Mitică Buzatu şi-a sfătuit acoliţii să respingă proiectul de hotărâre iniţiat de grupul PNL, proiect ce privea siguranţa noastră, a familiilor şi a colegilor noştri”, a afirmat consilierul PNL Simona Polak într-o postare pe contul său de Facebook.
Începând cu data de 25 martie, la nivelul CJ Vaslui au fost luate o serie de măsuri de combatere, înlăturare şi limitare a efectelor COVID-19 în sediul instituţiei, printre care şi obligativitatea angajaţilor care intră în contact direct cu cetăţenii de a purta mască şi mănuşi.
De asemenea, potrivit unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, începând de luni, 6 aprilie, s-a impus pentru toţi cetăţenii judeţului Vaslui purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice, precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere, gări, autogări.