Inspectorii sanitari vor verifica condițiile ingienico- sanitare și de acordare a asistenței medicale în unitate, în special în secția de Obstetrică Ginecologie și vor prezenta conducerii Ministerului Sănătății un raport cu privire la situația existentă, anunță Ministerul Sănătății.

La Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu, două secţii arată exact ca acum 30 de ani. Pentru a nu îngheţa în saloane, pacientele pun pături în geam. Conducerea spitalului spune că sunt bani pentru renovare, dar nu au găsit încă firme dispuse să participe la licitaţii, potrivit Digi24.

Pe lângă cearşafurile din geam, la Secţia Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, medicii sunt nevoiţi să folosească instrumentar vechi de peste 30 de ani. Până şi mesele ginecologice unde sunt consultate şi operate pacientele sunt ruginite.

„Le ascundeţi de ruşine? -De ruşine, da! De ruşine”, afirmă Traian Pătrăşcoiu, şeful Secţiei Ginecologie.

Medicii se plâng că nu-şi mai pot face meseria în astfel de condiţii şi spun că se tem pentru viaţa pacienţilor.

„Se pierde căldura, vine frigul, avem nevoie de geamuri, avem nevoie pentru a asigura o protecţie termică nou născuţilor. Fiecare ce are accesoriu: cearşafuri, prosoape. Pun în geam”, afirmă Daiana Angheloiu, medic ginecolog.

Foto: pandurul.ro

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.