Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea adoptată în regim de urgenţă, în Parlament şi care a instituit pensia de urmaş pentru copiii cadrelor medicale care se află în prima linie a luptei cu coronavirusul.
Cuprins:
Prin noua lege, ziua de 11 martie a fost declarată Ziua personalului medical, în memoria celor care au murit în această epidemie.
Proiectul de lege a fost depus în Parlament de PSD şi a primit votul final pe 23 aprilie, fiind susţinut, la vot, de toate formaţiunile politice.
Potrivit proiectului, Ministerul Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie acordă familiei cadrului medical care îşi pierde viaţa sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum egal cu de două ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Ce alte drepturi şi beneficii primesc familiile medicilor care mor în epidemia COVID-19
În proiect este introdus a fost introdus şi un sport pentru cei care au lucrat în prima linie a epidemiei de coronavirus.
Astfel, personalul medical prevăzut în proiect care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit beneficiază pe perioada stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie.
Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului afacerilor interne şi ministrului finanţelor publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Proiectul mai prevede că, în semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical.
Prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19.
Din această categorie mai fac parte cadrele militare – paramedici şi personal medical – din structurile aflate în coordonarea/ coordonarea operaţională a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv, precum şi din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi.