Au plecat din centrul de plasament şi au ajuns într-o căsuţă modernă. Una construită special pentru ei de către HHC România şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 6. Este prima casă de tip familial care marchează astfel şi închiderea centrului plasament de tip vechi „Sf. Andrei”. 12 dintre cei 22 de copii rămaşi la „Sf. Andrei” în urma unui complex proces de dezinstituţionalizare au acum o locuinţă şi o familie.
Ionuţ este unul dintre beneficiarii acestui proiect. „Sunt aici, la „Sf. Andrei”, de când aveam 9 ani. Când eram mic, mi-au spus că nu o să pot să învăţ la fel de uşor precum ceilalţi copii, aşa că mama m-a trimis la o şcoală specială. Şcoala era foarte departe de casa noastră şi mama nu putea să vină să mă ia în fiecare zi acasă. Aşa că stăteam mai mult pe la internat. Într-o zi, acum câţiva ani, mama nu a mai venit. Nu mi-a spus nimeni de ce, mi-au spus doar că mama nu mai vine şi că trebuie să plec la „Sf. Andrei”…, ne-a povestit micuţul. Treptat, legătura dintre mamă şi fiu s-a pierdut definitiv şi, în 2005 Ionuţ a fost mutat în Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi „Sf. Andrei”. De atunci, Ionuţ nu a încetat să întrebe unde este mama lui, care nu l-a mai vizitat niciodată. Ieri micuţul era tare bucuros că are dormitorul lui şi că în living se poate juca oricând cu prietenii lui pe care şi-i i-a format la centru şi care au fost şi ei aduşi în noua căsuţă. Aici există în permanenţă 2 educatori care au grijă de copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani. Ei au la dispoziţie şi psihologi, asistenţi sociali.
La începutul proiectului de închidere, în instituţie se aflau 48 de copii și tineri, cei mai mulţi cu nevoi speciale severe, cu vârste cuprinse între 8 și 24 de ani. Prin sprijinul acordat de HHC România pe parcursul proiectului, numărul copiilor s-a redus gradual: doi copii au fost reuniţi cu familiile lor, doi tineri au fost sprijiniţi să înceapă o viaţă independentă, zece tineri au fost mutaţi într-un serviciu pentru adulţi, opt copii au fost transferaţi în reţeaua de apartamente de tip familial din Bucureşti etc..
” Centrul  „Sf. Andrei” a rămas ultimul centru de plasament de tip vechi care mai există în sectorul 6. Toate celelalte au fost închise şi copiii stau acum în apartamente, la fundaţii sau în cadrul unor structuri semi -internalizate. Au mai rămas 10 copii şi apoi putem închide centrul, dar şi pe aceştia îi vom muta peste circa două luni într-o altă căsuţă familială care se construieşte acum pentru ei”, ne-a declarat Nicolae Gorunescu, director executiv în cadrul DGASPC sector 6.
Fotografii: Dan Bistriţeanu
 

Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”
Recomandări
Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”

DB144686.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Gigi Becali, dezvăluire bombă despre Traian Băsescu! Ce i-ar fi propus fostul preşedinte al României patronului FCSB
FANATIK.RO
Gigi Becali, dezvăluire bombă despre Traian Băsescu! Ce i-ar fi propus fostul preşedinte al României patronului FCSB
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Ce cadou a primit Maia Sandu de la Klaus Iohannis. Lista darurilor protocolare ale preşedintei Republicii Moldova
Observatornews.ro
Ce cadou a primit Maia Sandu de la Klaus Iohannis. Lista darurilor protocolare ale preşedintei Republicii Moldova
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI