Copilul a fost transportat la Spitalul Clinic de Copii Marie Curie din București, în stare stabilă, au afirmat surse oficiale pentru Libertatea.
UPDATE ora 12 55. „Copilul a fost preluat conștient, a plecat la spital însoțit de mama lui”, au transmis cei de la ISUBIF pentru ziar.
Incidentul a avut loc, miercuri dimineață, la o grădiniță din sectorul 3 al Capitalei, potrivit Digi24. Copilul în vârstă de cinci ani a căzut de pe o masă din sala de clasă.
Imediat după accident, părinții micuțului au ajuns la grădiniță. Potrivit martorilor, cel mic sângera în momentul în care a fost preluat de un echipaj SMURD chemat la fața locului.
În paralel, a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.