Propunerea a fost anunțată luni, 15 august, de președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol. Planul de ajutor pentru Phenian constă în oferirea de alimente, energie și sprijin în modernizarea porturilor, aeroporturilor și spitalelor, în schimbul renunțării la programul nuclear, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Într-un discurs susținut cu ocazia împlinii a 77 de ani de la încheierea dominaţiei coloniale japoneze, liderul de la Seul a precizat că planul de ajutor „va îmbunătăţi considerabil economia Coreei de Nord şi nivelul de trai al populaţiei în etape, dacă Nordul încetează să-şi dezvolte programul nuclear şi se angajează într-un proces real şi substanţial de denuclearizare”.
Specialiștii cred însă că este puțin probabil ca Nordul să accepte propunerea, în condițiile în care Phenianul a precizat de mai multe ori că nu va încheia un astfel de acord.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un spunea luna trecută că este „gata să-şi mobilizeze” capacitățile nucleare în eventualitatea unui conflict cu Coreea de Sud sau SUA. Iar săptămâna trecută autoritățile nord-coreene afirmau că îi vor „eradica” pe responsabilii din Sud, pe care îi acuză că au legătură cu răspândirea COVID-19 în țară.
Potrivit Statelor Unite și Coreei de Sud, Phenianul se pregătește să facă al șaptelea test nuclear din istoria sa.
Foto: EPA