CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA. Mărturia unui tânăr din Bucha, ascuns în subsolul casei, peste care au intrat soldații ruși: „I-am întrebat: O să mă omorâți?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Reporterul Libertatea, Mircea Barbu, aflat în Ucraina în zilele de Paște, a mers în localitatea Bucha, cunoscută de lumea întreagă pentru atrocitățile comise de soldații ruși. Aici l-a întâlnit pe Nick Fedirko, un tânăr fotograf ucrainean, care a petrecut mai multe zile de infern în subsolul casei, în timp ce soldații devastau celelalte etaje.
Cuprins:
- Haosul și durerea lăsate în urmă de ruși la Bucha
- „Au spart geamul cu bocancul și au năvălit în casă”
- „Am venit să vă salvăm, nu suntem barbari sau hoți”
- „În noaptea aia am avut un atac de panică”
- „Visul meu e ca părinții mei, acum refugiați, să se întoarcă într-o casă mai frumoasă ca înainte”
- „I-am întrebat: O să mă omorâți?”
- Evacuarea spre Kiev și întoarcerea acasă
Undeva în Bucha, pe o stradă cochetă, care ar putea fi decorul perfect pentru un film american, Nick Fedirko (25 de ani), un fotograf ucrainean născut și crescut în localitatea asociată pentru totdeauna cu ororile și crimele armatei ruse, se uită prin geamurile sparte ale casei părintești, fără să înțeleagă de ce soldații ruși i-au devastat casa recent renovată cu atâta trudă.
Haosul și durerea lăsate în urmă de ruși la Bucha
Își plimbă vârful bocancilor printre cioburi, haine împrăștiate de colo-colo și ambalaje, cu privirea pierdută în gol. A strâns până acum zeci de saci de gunoi și casa e tot un dezastru.
În urma retragerii trupelor ruse, în Bucha au rămas străzile acoperite cu cadavre și sânge, gropi imense cu sute de morți ucraineni și durerea nesfârșită a celor care și-au văzut copiii, mamele, vecinii uciși de soldații ruși.
Încet-încet, însă, locuitorii din Bucha încearcă să-și refacă locuințele distruse și să reclădească o comunitate zguduită de atâta moarte.
„Au spart geamul cu bocancul și au năvălit în casă”
Nick nu mai plânge de mult. De fapt, n-a mai putut plânge după prima noapte petrecută în subsolul casei, cu soldații ruși la etaj. În schimb, fumează mult. Țigară după țigară. Și asta de la începutul războiului, de când el și prietenii lui, Anya și Vanya, au decis să rămână în casa părinților lui Nick, crezând că Bucea, o suburbie liniștită, va fi cruțată de război.
„Dar cum îți ia cineva casa într-o zonă de război? Vin și bat la ușă?”, îl întreb aproape prostește. Nick zâmbește amar și-mi spune că nu e deloc așa. „Pur și simplu au intrat cu tancul prin poarta din față și au împins mașina prietenului meu, care se ascundea cu mine la subsol, până pe gazonul din spate, din grădină. După care soldații au spart geamul de la intrare cu bocancul și au năvălit pur și simplu în casă”, mărturisește tânărul.
„Am venit să vă salvăm, nu suntem barbari sau hoți”
Cei trei băieți stăteau ascunși în beci. „Am auzit cum au intrat mulți oameni în casă, apoi pașii coborând treptele spre subsol. Ușa s-a deschis”.
Vanya stătea cu o pătură pe cap, iar Nick era lângă el, cu capul în palme. „Nu mă puteam opri din plâns. Am crezut că atunci viața mea se va sfârși”. Doi soldați au intrat peste ei, amenințându-i cu arma. Nick însă s-a ridicat și i-a implorat să nu-i ucidă. „Suntem pașnici, civili neînarmați”, le-a repetat Nick.
Soldații i-au scos atunci pe toți în curte, unde erau alți soldați. Unul dintre ei le-a spus, își amintește Nick: „Am venit să vă salvăm. Nu suntem barbari sau hoți.” În timpul ăsta însă răscoleau întreaga locuință. Pe cei trei băieți i-au pus să se dezbrace până la chiloți. Le-au luat telefoanele și le-au spart. Au vrut să-i distrugă și aparatul de fotografiat, însă, la rugămințile repetate ale lui Nick, i-au luat doar cardurile de memorie.
„Am încercat să o găsesc pe Luna, câinele nostru ciobănesc german, în vârstă de 8 ani. I-am întrebat pe soldați s-a întâmplat cu ea, mi-au zis doar: «A trebuit să o ucidem»”, povestește tânărul.
„În noaptea aia am avut un atac de panică”
Au fost norocoși, oarecum, crede Nick. Soldații ruși i-au trimis înapoi în beci, împreună cu 15 oameni - femei și copii pe care i-au adus din casele vecine. „În noaptea aia am avut un atac de panică”, spune Nick.
Mi-a fost teamă că unul dintre soldații ruși va deschide ușa de la subsol și va arunca o grenadă și că vom muri cu toții acolo.
În subsol, soldații ruși le-au adus niște apă și rații de mâncare și le-au dat o găleată pe care să o folosească pe post de toaletă. „Pentru că eram foarte mulți oameni, în subsol era foarte cald și umezeală. A fost cea mai grea noapte pentru mine”, își amintește Nick.
Așa au locuit timp de două zile, cu rușii în camerele de deasupra, cotrobăind prin dulapuri după bunurile familiei. Aceștia au furat tot ce era de furat, susține tânărul, iar ce nu au putut căra au distrus. „Chiar și bicicleta fiului meu. Era nou-nouță!”
„Visul meu e ca părinții mei, acum refugiați, să se întoarcă într-o casă mai frumoasă ca înainte”
Casa arată ca după un uragan. Nu există niciun colțișor întors. Dulapuri deschise, sertare rupte, peste tot numai dezastru. Nick are încă puterea să râdă de felul în care rușii s-au comportat. Amuzat, își amintește cum a găsit un avocado pe jumătate mâncat în bucătărie. „Era mușcat cu tot cu coajă. Mă gândesc că soldatul n-a știut ce e ăla avocado, a mușcat ca din măr și a fost cam dezamăgit de gusturile culinare ale ucrainenilor.”
E singurul moment în care zâmbește. În rest, privirea i se plimbă roată prin camerele răvășite de soldații lui Putin. „Vom avea nevoie de ani ca să refacem toate astea. Dar le vom reface”, susține Nick. „Visul meu e ca părinții mei, care acum sunt refugiați în Polonia, să se întoarcă acasă în câteva luni și să găsească casa mai frumoasă decât atunci când au plecat.”
„I-am întrebat: O să mă omorâți?”
Ambiția sa e îngreunată de faptul că toată comunitatea e răvășită. Pe mai toate străzile din Bucha ororile războiului au lăsat răni adânci. Familii care au pierdut pe cineva, case distruse complet, drumuri de acces explodate și peste toate astea o incertitudine apăsătoare că războiul e departe de a se fi terminat.
Nick are încă speranță tocmai pentru că moartea a trecut atât de aproape pe lângă el. În dimineața de după prima noapte petrecută în subsol, sub ocupația rușilor, un ofițer a venit și l-a scos pe Nick afară. L-au legat la mâini și l-au dus pe un drum spre pădure, la 15-20 de metri de casa lui.
„I-am întrebat: «O să mă omorâți?». La care ei mi-au răspuns sec: «Depinde!». M-au dus lângă o magazie din cărămidă unde erau trei cadavre. M-au întrebat dacă îi cunosc. Le-am spus că nu. Dacă spuneam că îi cunosc, mă omorau pe loc probabil”, susține Nick Fedirko.
Îl recunoscuse pe unul dintre ei, un vecin despre care știa că avea arme acasă și lupta în rezistență. „Puteam foarte ușor să fiu asociat cu ei și evident ucis și eu la rândul meu”, explică tânărul fotograf. De atunci are coșmaruri și doarme foarte greu.
Evacuarea spre Kiev și întoarcerea acasă
Soldații ruși l-au lăsat însă să se întoarcă în subsol. A doua zi, și-a făcut curaj și a urcat la etajul casei. Rușii plecaseră, însă lăsaseră totul distrus în urma lor. Nick și prietenii lui au adunat în 15 minute ce mai putea fi folositor și au plecat spre punctul de întâlnire din care autobuzele de la Cruce Roșie Ucraina evacuau civilii. Așa au reușit să ajungă la o rudă în Kiev, departe de masacrul de la Bucha.
Pe 16 aprilie, Nick însă s-a întors acasă. De atunci curăță după ruși de dimineață până seara. Asta când nu fotografiază dezastrul din Bucha, locul despre care spune „că fiecare colț e o amintire sau un moment cu un prieten drag”.
În duminica Paștelui s-a oprit din curățenie, dar n-a putut sta locului, așa că a cumpărat pască și a împărțit-o vecinilor săi. Oamenii ies rând pe rând la poartă, majoritatea bătrâni, îi recunosc vocea înainte să-i deslușească chipul, după care îi mulțumesc că n-a uitat de ei.
***
Citește și:
