Cele 102 containere care formează spitalul mobil vor fi amplasate în Parcul Transagropolis, la marginea municipiului Iași, iar zona trebuie amenajată în următoarele 10 zile.

Prin urmare, șefii Consiliilor Județene Iași și Neamț le cer oamenilor de afaceri din domeniul construcțiilor ”să fie solidari”, să furnizeze materialele necesare și să execute lucrările necesare gratuit, într-o solicitare scrisă.

Astfel, ar fi nevoie de piatră compactată pentru o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați.

”Suntem într-o cursă contra cronometru. Avem obligația ca în următoarele 7-10 zile să-i asigurăm producătorului spațiul corespunzător pentru amplasarea și punerea în funcțiune a celor peste 100 de containere și a echipamentelor medicale integrate. Motivat de acest fapt, facem un apel public pentru implicarea comunității de afaceri din Moldova”, a declarat Alina Popa, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, din care fac parte CJ Iași și CJ Neamț.

„Realizarea acestei lucrări printr-o procedură administrativă ar putea pune în pericol instalarea în timp util a spitalului, deoarece autoritățile locale nu beneficiază de derogări speciale chiar dacă suntem în stare de urgență”, se precizează în documentul prin care oamenii de afaceri din Moldova sunt chemați să ajute.

În același document se precizează că nicio lucrare suplimentară de amenajare a zonei în care va fi instalat spitalul mobil nu putea fi demarată înainte ca procedura de achiziție să fie încheiată și fără a ști exact soluția tehnică propusă de câștigătorul licitației.

Firma care a câștigat licitația este compania SDI Global LLC A.Ș., care dezvoltă spitale mobile în Turcia. Valoarea contractului se ridică la suma de 13,2 milioane de euro.

Spitalul mobil are o capacitate de 250 de paturi și va avea o structură modulară. Va deservi populația din județele Neamț, Iași, Bacău și Botașani. Cuprinde 103 paturi de terapie intensivă, 143 paturi de terapie semi-intensivă, cinci triaje, cinci paturi de urgență, o secție de radiologie, laborator și chirurgie.

Citeşte şi:

Unifarm a dat spitalelor măști chinezești pentru medici produse de o firmă de pamperși, marcate ca periculoase de Protecția Consumatorilor, după o alertă din Belgia

Klaus Iohannis: „CCR are obligația de a revizui de îndată nu numai decizia referitoare la revocarea doamnei Kovesi”

Vaccinarea planetei împotriva COVID-19 ar costa 25 de miliarde de dolari. De ce se finanțează mai multe vaccinuri în paralel

Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
PARTENERI - GSP.RO
Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Playtech.ro
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Observatornews.ro
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Telekomsport
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)