În vârstă de 94 de ani, regina a fost însoțită de nepotul ei, prințul William.

Ea a discutat cu cercetătorii care se ocupă inclusiv de combaterea pandemiei de COVID-19 în Marea Britanie.

În laboratorul militar secret vizitat de suverana Marii Britanii a fost identificat agentul neurotoxic Noviciok cu care în acelaşi oraş au fost otrăviţi cu doi ani în urmă fostul agent dublu rus Sergei Skripal, împreună cu fiica sa, Iulia.

Au fost luate măsuri excepționale pentru vizita reginei la acest laborator, toate persoanele care au intrat în contact cu ea fiind testate anterior.

Consilierul delegat al laboratorului, Gary Aitkenhead, le-a arătat reginei Elisabeta a II-a şi prinţului William tactici şi armament folosite de serviciile de contrainformaţii, noul Centru de Analiză Energetică şi le-a făcut o demonstraţie criminalistică cu explozivi.

Scopul declarat al vizitei a fost inaugurarea Centrului de Analiză Energetică.

După declararea restricțiilor de la nivel național pentru a proteja populația de răspândirea COVID-19, regina a rămas la reşedinţa sa de la Castelul Windsor, de unde şi-a îndeplinit de la distanţă obligaţiile prin legături video sau telefon.

hepta_5439951Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.