Autoritățile au anunțat joi, 19 august, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 de cazuri noi de COVID-19, depistate după 21.370 de teste. De asemenea, au fost raportate și 21 de decese, iar la ATI sunt internate 279 de persoane, cu 10 mai multe față de ziua anterioară.
Cuprins:
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, cu 631 mai puține față de ziua anterioară.
808 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, 220 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID.
Cele aproape 4.900 de cazuri noi au rezultate în urma prelucrării a 21.370 de teste, dintre care 3.603 au fost teste PCR și 17.767 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 21 de decese. Este vorba despre 16 bărbați și 5 femei, iar două dintre decese sunt anterioare intervalului de referință.
Dintre cele 21 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 13, la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 5 erau vaccinați.
Până în prezent, în România, 66.462 de persoane diagnosticate COVID-19 au decedat.
În acest moment, în spitalele de profil, în secțiile COVID sunt internate 3.450 de persoane, cu 92 mai puține față de ziua anterioară.
La Terapie Intensivă se află 279 de persoane, cu 10 mai multe față de ieri, iar dintre acestea, 243 sunt nevaccinate.
Din totalul pacienților internați, 445 sunt minori, 440 fiind internați în secții, cu 22 mai puțini față de ziua anterioară și 5 la ATI, la fel ca în ziua de joi.