O defecțiune repetată a Sistemelor Informaționale pentru controlul și procesarea camioanelor din vămile românești a condus duminică la cozi uriașe de sute de camioane și TIR-uri în punctele rutiere de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România, potrivit unui comunicat al serviciului vamal al Republicii Moldova și a imaginilor de pe rețele sociale preluate de G4Media.
Libertatea a încercat să contacteze reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, dar nu a primit un răspuns până la momentul publicării.
În schimb, duminică dimineață, Serviciul Vamal al Republici Moldova a transmis, pe Facebook, că „în posturi vamale din vama română sunt probleme tehnice la Sistemele Informaționale”.
„Pornind de la faptul, că la această oră în posturile vamale din vama română nu funcționează programele Informaționale pentru procesarea și controlul camioanelor, în posturile vamale din Republica Moldova se crează rânduri de camioane ce așteaptă să treacă spre control în posturile vamale spre partea română”, transmiteau vameșii moldoveni.
Ei au revenit, peste 100 de minute, cu precizarea că în vămile din România „a fost reluat controlul și perfectarea procedurilor vamale”, dar între timp cozile se întindeau pe zeci de kilometri, potrivit imaginilor și relatărilor de pe rețelele de socializare.
Pe de altă parte, mai mulți transportatori au denunțat constant în ultimele săptămâni faptul că vameșii români nu procesează suficient de repede actele transportatorilor, ceea ce duce la cozi constante în toate vămile, potrivit G4Media.
Nemulțumirea transportatorilor provine din faptul că timpul îndelungat așteptat pentru trecerea frontierei le pune în pericol încărcăturilor întrucât transportă mărfuri perisabile.