Reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei de Frontieră Arad au declarat că la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II s-a format o coloană de camioane pe autostradă, iar timpii de aşteptare pentru control au crescut semnificativ, la peste 150 de minute.

„În urma unor probleme tehnice apărute pe partea ungară a frontierei, care între timp au fost remediate, au crescut timpii de aşteptare pe sensul de ieşire din ţară, situaţie care a fost înregistrată la mai multe puncte de la graniţa cu Ungaria”, a declarat purtătorul de cuvânt, Filip Ionuţ Matei, pentru Agerpres.

Conform aplicaţiei online care monitorizează timpii de aşteptare la graniţă, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt folosite trei artere de ieşire din ţară şi se aşteaptă aproximativ 150 de minute, la ora transmiterii acestei ştiri. La Nădlac I şi Vărşand, timpul de aşteptare este de 30 de minute iar controlul se face pe câte o arteră.

În urma remedierii problemelor tehnice de către autorităţile ungare, poliţiştii de frontieră români estimează că traficul va reveni la valori normale marţi seară.

Și vara trecută, a fost coadă la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, pe 5 kilometri. Șoferii au așteptat și patru ore la control!

Apoi, în toamnă, au fost cozi uriașe la Nădlac, pentru ieșirea din țară, în ultimul weekend de concedii. Peste 12.000 de mașini au tranzitat vama, atunci.

FOTO – Arhivă


Citește și… Tânăra moartă în Germania după cinci ani de comă va fi înmormântată în satul natal. Familia a primit un ajutor de urgență de 1.000 de lei


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.