Guvernul discută, miercuri, proiectul de act normativ pentru majorarea salariilor angajaţilor din sistemul penitenciar. Premierul Mihai Tudose a anunțat la începutul ședinței că amânarea ședinței de Guvern de la ora 14,00 la ora 15,30 a avut ca și motivație lipsa avizelor pentru proiectul de lege.
”Am așteptat până când domnul ministrul Toader a avut gata avizat proiectul pentru majorarea salariilor celor din sistemul penitenciar. Este o promisiune pe care am făcut-o, împreună, domnul ministru și cu mine, în urmă cu trei săptămâni, lucrărilor din penitenciare, că în cursul lunii august rezolvăm problema”, a spus premierul.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader a declarat că proiectul are două aliniate, și prevede că majorarea cu 10% se aplică și funcționarilor publici cu statut special din penitenciare.
În plus, ministrul a spus că proiectul a primit toate avizele de la ministere.
Salariile angajaţilor din penitenciare vor crește cu 10%, din luna octombrie, potrivit proiectului de ordonanță de urgență făcut public de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Reprezentanții sindicatelor din penitenciare au obținut măririle salariale în urma discuțiilor purtate cu ministrului Justiției, Tudorel Toader, și premierul Mihai Tudose.