Doi bărbați, un sirian de 44 de ani și un român de 53 de ani, rude prin alianță, au fost reținuți la Caransebeș pentru trafic de droguri de mare risc, fiind surprinși în flagrant în timp ce ar fi încercat să tranzacționeze un kilogram de cocaină pentru suma de 60.000 de euro, relatează News.ro. Unul dintre ei este acuzat și de cultivarea de canabis în scopul comercializării, în curtea locuinței sale.
Cuprins:
Operațiunea a fost coordonată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Caraș-Severin.
Pe 15 octombrie 2026, autoritățile au efectuat trei percheziții la imobilele folosite de suspecți. În urma verificărilor, au fost descoperite mai multe plante de canabis în diverse stadii de dezvoltare, 200 de grame de canabis, grindere, documente și alte probe relevante.
La data de 16 octombrie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Caraş Severin au dispus reţinerea celor două persoane, iar vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.