Mai mulți polițiști din Ilfov vor fi cercetați disciplinar după cazul femeii ucise la sfârșitul săptămânii trecute de soțul ei. Șapte dintre ei vor fi cercetați disciplinar, iar trei deja sunt cercetați într-un dosar penal.

Bărbatul a încălcat ordinul de protecție emis de instanță și a mers la casa soției sale pe care a înjunghiat-o mortal. Ulterior, agresorul a fugit și a încercat să își taie venele, însă medicii au intervenit la timp și l-au transportat la spital.

Bărbatul și-a ucis soția, după ce aceasta nu l-ar fi lăsat să-și vadă cei doi copii, de 3 și 5 ani.

În urma verificărilor efectuate, structura Control Intern a declanșat procedura cercetarii prealabile față de șapte polițiști din orașul Chitila.

Totodată, trei polițiști dintre aceștia fac obiectul cercetărilor într-un dosar penal, constituit ca urmare a acestor verificări”, precizează Poliția Ilfov.

Un bărbat din Chitila și-a ucis, vineri dimineața soția, după ce a înjunghiat-o cu un cuțit, apoi a vrut să-și pună capăt zilelor, tăindu-și venele. Din decembrie 2019, femeia avea un ordin de protecție împotriva celui care a omorât-o.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.