Crimă șocantă la Vaslui, unde o mamă a fost ucisă de iubitul ei chiar în fața celor trei copii, criminalul încercând apoi să se sinucidă.UPDATE 1 decembrie, 8:40 Deși varianta cea mai plauzibilă este aceea că Mihaela Grigoras (22 ani) a fost ucisă de concubinul gelos, Vasile Uruioc, care apoi a încercat să se sinucidă, polițiștii nu exclud si ipoteza unui alt autor al oribilei crime, un al treilea bărbat care i-ar fi înjunghiat pe cei doi concubini.
O tânără de 22 de ani a fost găsită înjunghiată în casa din comuna Ciocani, județul Vaslui, în care locuia, iar partenerul său de viață a fost descoperit cu gâtul tăiat. Prima ipoteză care este luată în calcul este crimă urmată de tentativă de sinucidere.
Șocant este faptul că cei trei copii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani au stat lângă trupul neînsuflețit al mamei, care zăcea într-o baltă de sânge, dar și lângă tatăl care era în agonie.
Se pare că bunica celor trei copii a fost cea care a descoperit macabra scenă și a alertat poliția și salvarea, iubitul tinerei fiind transportat de urgență la spital, unde se află în stare critică.
Din primele cercetări, procurorii cred că Mihaela, mama celor trei copii, a fost omorâtă, după o ceartă aprinsă cu concubinul ei. Cuprins de furie, Vasile a pus mâna pe un cuțit și i-a curmat viața partenerei sale de viață.
Apoi, bărbatul, în vârstă de 27 de ani, a încercat să-și pună capăt zilelor. A fost preluat, în stare critică, de o ambulanță și transportat la spitalul din Bârlad, scrie vremeanoua.ro.
Din spusele vecinilor, cel acuzat de crimă a lucrat, până în această toamnă, la o firmă din București care executa cruci și monumente în cimitirul din Bârlad. După ce a fost concediat, bărbatul s-a întors acasă, în Ciocani
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a descoperit motivele și împrejurările în care s-a produs crima.