Criminolog român din Marea Britanie, după crimele comise de minori în Craiova și Turnu Măgurele: „Mulți copii cu comportament infracțional copiază ce văd în familie sau sunt abuzați”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Criminologul Dan Rusu dă și exemplul orașului Glasgow, care de la „capitala omorurilor din Europa” a devenit un model de prevenție a violenței, printr-un efort combinat al poliției, școlilor și ONG-urilor. „Au abordat infracționalitatea ca pe o problemă de sănătate publică”, explică specialistul și subliniază că „și în cazul României o schimbare de paradigmă este necesară”.
Cuprins:
Dan Rusu, lector universitar doctor în criminologie la Birmingham City University, Marea Britanie, explică într-un interviu pentru Libertatea cum funcționează mintea unui criminal în momentul atacului și spune că cele mai multe victime sunt în rândul persoanelor de până în 30 de ani.
De asemenea, specialistul atrage atenția că în unele cazuri expunerea în mass-media a detaliilor unor cazuri de mare violență poate duce la o creștere a numărului de incidente similare.
- Dan Rusu și profesorul David Wilson - fondatorul Centrului pentru Criminologie Aplicată de la Birmingham City University - sunt autorii unui curs online de criminologie, ce poate fi accesat la ecademi.co.uk.
Cele mai multe crime, în rândul tinerilor
Libertatea: Săptămâna aceasta au avut loc două atacuri prin înjunghiere, unul dintre ele mortal. Ambele au fost comise de minori, cel din Craiova are 17 ani, cei din Turnu Măgurele au 14 și 16 ani. Care sunt cele mai comune cauze pentru care adolescenții ajung să recurgă la astfel de gesturi de violență?
Dan Rusu: Statistic, omorurile sunt comise în general de către bărbați care ucid alți bărbați, apoi bărbați care ucid femei. Vârsta este și ea importantă sociologic. La nivel global, bărbații între 15 și 29 de ani au cel mai ridicat risc de a fi uciși, urmat de cei cu vârsta între 30 și 44 de ani. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată că omorul este cea de-a patra cauză a morții celor cu vârste cuprinse între 10 și 29 de ani. Astfel, când discutăm despre omor, avem de-a face, în general, cu persoane tinere.
Mai departe, distingem o serie de tipologii ale omorului ce țin de relația cu victima - cunoscuți sau străini - și de motivația omorului.
- Care sunt acestea? Ne puteți da un exemplu?
- De pildă, „omorul în contextul unei confruntări”, adică în urma unei altercații, are loc de regulă între persoane foarte tinere, de sex masculin, iar motivul este umilința sau rușinea simțită de agresor și identificarea sursei acelei umilințe în victima care trebuie eliminată. Această umilință poate fi precipitată de victimă - de exemplu, prin jignirea agresorului sau prin violență - și este de nesuportat pentru agresor.
Cel din urmă simte că propria-i identitate și onoare masculină au fost șterse sau distruse și recurge la omor ca unica scăpare prin care își poate recăpăta mândria pierdută și statutul social.
Psihologic, acești tineri nu dețin resursele necesare pentru a trece peste episodul rușinos, umilitor. Cultural, violența în rândul tinerilor poate fi o modalitate de construcție sau menținere a unei identități masculine în absența altor metode pro-sociale, cum ar fi educație, relații sănătoase, reușite personale. Iar în anumite cercuri infracționale exercițiul violenței este o necesitate a „codului străzii”.
Alte tipologii includ: omorul din răzbunare, din motive financiare, sexuale, din ură - de exemplu, pe baze etnice, de sex și chiar de vârstă -, și omorul conjugal - pentru preluarea controlului sau ca efect cumulativ al abuzului, în special în cazul femeilor.
Violența se combate prin educație
- În ce măsură pot părinții să-și dea seama că ai lor copii au porniri violente? Așadar, în ce măsură le pot preveni?
- Infracționalitatea are o serie de cauze: unele se găsesc specific în individ, la nivel psihologic sau biologic, iar altele, în societatea în care individul crește sau trăiește. Foarte mulți copii ce se angajează într-un comportament deviant sau infracțional copiază ce văd în familie sau sunt abuzați de propria familie sau de îngrijitori.
Astfel, în primul rând trebuie să discutăm despre modul în care identificăm astfel de cazuri în grădinițe, școli, dar și despre abordarea instituțională și socială necesară pentru a interveni cu succes. Mai departe, părinții care au astfel de griji trebuie să se fie atenți la mediul social în care acel copil crește, inclusiv la grupul de prieteni în care se învârte, și la valorile după care își ghidează viața.
Întrebarea îmi amintește de un citat a lui James Gilligan, din cartea „Violence”, care spune că „educația este cea mai puternică unealtă pentru dobândirea stimei de sine, iar stima de sine este cea mai puternică unealtă psihologică ce previne violența”.
Modelul Glasgow
- Există modele de bună practică în a identifica și preveni comportamentul violent al copiilor în cadrul școlilor?
- În 2005, OMS a numit orașul scoțian Glasgow „capitala omorurilor din Europa”. Astăzi, orașul este un adevărat model de urmat pentru orice instituție, oraș sau chiar țară care își dorește reducerea violenței și a infracționalității. Efortul a fost condus de o nouă unitate, Scottish Violence Reduction Unit, înființată în 2005 în cadrul Departamentului de Poliție Strathclyde.
Aceștia au schimbat în mod fundamental paradigma în care se lucra până atunci și au abordat infracționalitatea ca pe o problemă de sănătate publică, mai degrabă decât una de ordine publică.
Astfel, aceștia s-au axat foarte mult pe prevenirea infracționalității și pe colaborarea instituțională între autoritățile locale, școli, serviciile de sănătate, organizații non-guvernamentale. Unitatea a analizat principalii factori de risc ai violenței în comunitate și a implementat intervenții specifice cu ajutorul tuturor instituțiilor. Cred că și în cazul României o schimbare de paradigmă este necesară.
„Majoritatea celor ce comit un omor nu suferă de psihopatie”
- Conform colegiului militar în care învăța tânărul care a comis crima din Craiova, acesta avea rezultate bune și nu avea probleme disciplinare. Cum se explică atunci escaladarea violenței până la o înjunghiere mortală?
- Am auzit tot felul de informații despre acest caz, iar unele se bat cap în cap. Hyatt William spunea că, în general, înainte de a fi transpus în realitate, omorul este comis de sute de ori în imaginație, în vis sau în fantasma inconștientă a ucigașului. Există informații care ne duc cu gândul că acesta a fost un omor premeditat, mai ales prin prezența cuțitului.
- Primarul Craiovei a declarat că tânărul „a premeditat această crimă, a venit special să omoare pe cineva” și l-a numit „psihopat”. În ciuda faptului că el și-a recunoscut fapta, ce transmite publicului o astfel de declarație din partea unui oficial?
- Politicienii încearcă să profite politic de pe urma unor tragedii ce captează atenția publică. În general, aceștia folosesc terminologie ce are rolul de a șoca - unii cer măsuri populiste, caracterizate de pedepse mai aspre, punitive, pentru a atrage voturi din partea oamenilor.
Cât despre psihopatie, aceasta este o tulburare de personalitate mai degrabă decât o boală psihică, iar majoritatea celor ce comit un omor nu suferă de așa ceva.
Psihopatia este caracterizată de lipsa remușcării și a empatiei, dispreț față de sentimentele celorlalți și prezența unui comportament antisocial și impulsiv. Unii tineri pot fi considerați ca prezentând riscul de a dezvolta psihopatie sau că ar avea trăsături psihopatice.
- Apropo de acest calificativ, televiziunile și presa, în general, care au relatat cazul nu au pus în context pornirile violente printr-un background de familie și de educație. Fiind vorba de un minor, cât de etic este să fie prezentat drept „un psihopat” sau chiar și drept „criminalul din Grădina Botanică”?
- Este mai degrabă facil. Termenul este aruncat în spațiul public pentru direcționarea atenției asupra patologiei individuale și pentru a neutraliza posibila responsabilitate a autorităților. Cu alte cuvinte, responsabilitatea este găsită în totalitate în disfuncția individului. Psihopatia apare dintr-o combinație de factori - genetici și de mediu înconjurător, inclusiv dinamica din familie, societate.
Unii cercetători consideră că este nepotrivit să etichetăm copiii sau adolescenții ca fiind psihopați, tocmai pentru că trăsăturile de personalitate nu sunt fixate încă. Este mai potrivit să ne referim la posibile trăsături psihopatice. Aș adăuga că eticheta aceasta este cu atât mai nepotrivită cu cât rezonează cu o anume inflexibilitate la schimbare a individului. Cu alte cuvinte, folosind această etichetă nu dăm o șansă reală reabilitării tinerilor.
Rolul mass-media față de un efect în lanț de crime și violențe
- Cele două incidente au venit unul după altul, prin urmare, este posibil ca relatările din presă să creeze un efect în lanț în astfel de situații, așa cum se întâmplă în cazul sinuciderilor?
- Un astfel de efect în lanț se numește în engleză copycat, iar în română este efectul de contagiune sau efectul Werther. Cel din urmă a preluat numele personajul Werther, din romanul lui Goethe, care, îmbrăcat elegant, s-a sinucis la propriul birou din motive aparent „romantice”. Se pare că după publicarea romanului „Suferințele tânărului Werther” a urmat o serie de sinucideri în rândul bărbaților tineri din Europa, ce încercau să reconstruiască acea scenă de la birou. Întrebarea, în schimb, se referă la posibilitatea unui efect în lanț în materie de violență. Unele cercetări arată că există un astfel de risc, iar altele, că nu.
De exemplu, un articol ceva mai vechi, din 2009, publicat în „Revista Europeană de Sănătate Publică” a arătat că prezența omorului conjugal în buletinele de știri din Spania a crescut probabilitatea morții din aceste cauze în perioada imediat următoare cu până la 32%. Alte studii au analizat potențialul de contagiune a știrilor ce relatau despre o serie de omoruri multiple sau în masă - în special în SUA -, dar nu au ajuns la un consens cu privire la acest efect.
Observăm totuși că tinerii ce comit omoruri multiple, cum a fost în cazul recent din Serbia, se inspiră din experiența altor tineri înainte de a omorî, ba chiar de multe ori intră într-o competiție a brutalității cu aceștia pentru notorietate.
Șansele de reabilitare
- Prin ce fel de proces de reabilitare trebuie să treacă acești tineri care au dat dovadă de violență?
- Recidivismul specific (comiterea aceleiași infracțiuni) al persoanelor care comit omor este mic. Unele statistici internaționale arată că procentajul celor ce comit omor după eliberare este între 1% și 3% - criminalii nu sunt neapărat infractori de carieră. Asta nu înseamnă că acești oameni nu trebuie să treacă printr-un program de reabilitare. Cât stau la penitenciar, aceștia trebuie să înțeleagă cauzele propriei violențe, să integreze omorul în propria poveste de viață, să-l accepte și să-și reconstruiască identitatea pierdută.
După eliberare, este important ca aceștia să aducă un plus societății prin comportamente generative (ce au ca scop ajutarea generațiilor următoare), să-și construiască o familie și să-și găsească un loc de muncă. Sistemul de probațiune are un dublu rol - de ajutorare a acestor persoane să-și reconstruiască viața după sentințele lungi, care aduc și ele o serie de probleme de reintegrare, dar să și protejeze cetățenii de cei ce pot reprezenta un pericol.
Vezi Rezultate BAC 2023 edu.ro - notele de la Bacalaureat 2023!
