Preşedintele interimar Crin Antonescu îl va primi luni, la ora 13,00, pe Philip Gordon, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al secretarului de stat american, Hillary Clinton, pentru a discuta despre recentele acţiuni guvernamentale care ar ameninţa democraţia şi ar slăbi instituţiile independente.
Departamentul de Stat american a anunţat sâmbătă că subsecretarul de stat al SUA pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Philip Gordon, va efectua duminică o vizită în România, unde se va întâlni cu înalţi oficiali guvernamentali pentru a discuta despre preocupările SUA în legătură cu recentele acţiuni guvernamentale care ar ameninţa democraţia şi ar slăbi instituţiile independente.
Oficialul american, care sâmbătă s-a aflat la Istanbul împreună cu secretarul de stat Hillary Clinton, ar urma să se întâlnească de asemenea cu membri ai societăţii civile şi ai comunităţii de afaceri pentru a discuta despre modul în care activitatea lor influenţează întărirea valorilor şi principiilor democratice.