CRIZA CITOSTATICELOR. De ce dispar medicamentele. Smaranda Arghirescu, oncolog pediatru din Timişoara: “Sunt o grămadă de medicamente care nu există, le procurăm numai din sponsorizări”

Comentează
Arhiva foto

În toată ţara lipsesc medicamente esenţiale în tratarea copiilor cu cancer. Libertatea a publicat ieri dovada, în exclusivitate, un document emis chiar de Comisia de Oncohematologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii.

de Alexandra Nistoroiu

Reprezentanţi ai unor centre de oncopediatrie din toată ţara cer rezolvarea acestei boli cronice a sistemului.

La Timişoara, medicii vorbesc deschis despre lipsurile care le pun în pericol micii pacienţi.

“Sunt o grămadă de medicamente care nu există şi pe care le procurăm numai din sponsorizări. Şi nu lipsesc de acum. Lipsesc constant. Şi apar câteva flacoane care se împart unde se împart, şi iar n-avem, şi tot aşa”, spune medicul Smaranda Arghirescu, şefa secţiei de oncohematologie de la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara, pentru Libertatea.

Eu am cam 80 de internări pe lună. La 50 am probleme: cel puţin un medicament, două trebuie procurate din alte surse, adaugă dr. Smaranda Arghirescu.

Ca să rezolve crizele constante de medicamente, şi-a făcut un ONG prin care strânge bani şi cumpără din afara ţării citostaticele.

Smaranda Arghirescu

Nu există o aprovizionare constantă cu medicamente. Când le ai, când nu le ai. Aşa că le aducem din afara ţării şi le donăm spitalului, spune oncologul din Timişoara.

De ce dispar medicamentele

Cea mai importantă cauză a riscului de dispariție a medicamentelor pentru cancer este exportul paralel (46% dintre cazuri), urmată de interesul comercial al producătorului (23%) şi politica de prețuri a statului român (23%), arată un studiu realizat în 2018 de Observatorul Român de Sănătate şi Asociaţia “Dăruieşte viaţă”.

Studiul a fost pus la dispoziţia ministerului, în vara anului trecut, şi cuprinde atât o analiză a riscurilor, cât şi o serie de soluţii, ce ar fi putut fi implementate, dar momentan nu sunt.

Cea mai frecventă cauză pentru blocajele din aprovizionare este că “aceste medicamente nu se află în ofertele depuse în sistemul de achiziţie publică”, arată documentul comisiei de oncologie pediatrică.

Există mitul că medicamentele lipsesc doar pentru că nu sunt destui bani în sănătate. Dar cele mai multe din citostaticele lipsă sunt medicamente generice, deci foarte ieftine. Dispar din raţiuni de piaţă şi profitabilitate, dar şi din cauză că România nu reuşeşte să îşi creeze un mecanism eficient pentru a asigura necesarul din sistemul public.

Dublul tăiş al politicii de preţuri a României. Cele mai ieftine medicamente sunt primele care dispar

România are unele dintre cele mai mici preţuri pentru medicamente din Europa, mulţumită unei politici care impune preţuri maximale. Însă tocmai de-aici izvorăsc unele lipsuri.

Preţurile mici impulsionează şi exportul paralel de medicamente. Operatorii cumpără de-aici la preţuri mici şi le vând în ţări în care preţurile sunt mai mari, pentru profit, ceea ce împuţinează grav stocurile din România.

Din cele 113 medicamente din programul naţional de oncologie, cel puţin 39 au fost exportate paralel, spun datele Observatorului Român de Sănătate.

O problemă mare este şi imposibilitatea de a face o previziune corectă privind necesarul de medicamente pe termen mediu.

În lipsa unor date corecte privind numărul de cazuri de cancer, estimarea cererii este problematică, după cum arată un raport realizat de The Economist Intelligence Unit şi ESMO (Societatea europeană de oncologie medicală).

“Alţi factori agravanţi ţin de probleme administrative, precum lipsa de expertiză, disfuncţionalităţi de procedură sau legislative, constrângeri bugetare şi situaţia politică din România. Cu toate schimbările politice, poate fi dificil să se mobilizeze voinţa politică pentru a găsi capacitatea administrativă de a aborda lipsurile de medicamente”, mai arată raportul The Economist.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!