„Cu domnul Voiculescu este o problemă, nu pot să nu spun lucrul acesta. Nu știu ce conține raportul pe care domnul Voiculescu i l-a dat domnului Cîțu. Trebuia să predea acum raportul acela cu acțiunile sale, ce a făcut în mod efectiv și pozitiv”, a afirmat CTP la Digi24.

Apoi a continuat: „Uitați ce este cu domnul Voiculescu, să fie clar. Imediat după incendiul de la Piatra Neamț, am pus o întrebare pe Facebook în legătură cu medicul care a intrat în foc pentru a salva pacienți și care și acum se chinuie prin Belgia cu arsurile: „Cine credeți dintre actualii politicieni că ar intra în foc să salveze niște oameni?”. Rezultatul a fost 39 de nominalizări pentru Vlad Voiculescu. Oamenii din eșantionul de pe Facebook-ul meu îl considerau cel mai probabil săritor în foc pentru ei”.

Cristian Tudor Popescu crede că ministrul sănătății a intrat în funcție cu un capital de încredere important, dar pe care „l-a făcut praf” în ultimele trei luni.

Domnul Voiculescu a intrat în această funcție cu un capital de încredere considerabil pe care, după părerea mea, l-a făcut praf în aceste trei luni. Nu știu ce spune acel raport, dar eu nu am văzut din partea Ministerului Sănătății decât trucuri de imagine și scandaluri artificial create.

CTP:

În final, gazetarul a declarat că „domnul Voiculescu personal este foarte supărat pe liberali. De ce? Din pricina faptului că l-au ales pe Nicușor Dan”.

„Este o chestiune aproape personală acolo. Uitați-vă la toate aceste mișcări de gherilă, de băgare de băț prin gard care nu au anvergură. Eu mă așteptam de la domnul Voiculescu la chestii de anvergură. A tot vorbit despre demantelarea mafiei din sănătate, a tuturor structurilor de corupție din minister, din teritoriu”, a mai spus CTP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.