CTP, reacție după ce profesorii care au protestat miercuri au ales să nu se alăture manifestanților AUR, „Partidul purtătorilor de cuțit și gloanțe cadou”

 7 comentarii

Cristian Tudor Popescu a salutat miercuri seară, într-o postare pe Facebook, decizia cadrelor didactice care au demonstrat miercuri dimineață în faţa Parlamentului de a nu se alătura protestului AUR, desfăşurat în același loc.

„Demonstrația miilor de profesori adunați în fața Parlamentului a fost despărțită de gașca AUR, formată din bătăuși cu ziua care au lovit parlamentari și purtători populari de cuțit gata să le ia gâtul, prin garduri puse de jandarmi. Dar nu de asta cadrele didactice au refuzat, spre cinstea lor, să „fraternizeze” cu haidamacii lui G. Simion, în ciuda îndemnurilor zbierate de aceștia”, scrie Cristian Tudor Popescu în postarea intitulată „Partidul purtătorilor de cuțit și gloanțe cadou”.

„La prima vedere, pare și de necrezut așa ceva. Profesorii se presupune că au un nivel intelectual și de educație peste medie – cum să se alăture scursurilor care maschează cu fulare tricolore roșul Kremlinului?”, continuă CTP.

Și totuși, admite el, nu ar fi fost exclusă fuziunea celor două tabere de manifestanți. Explică de ce: „Revoltele care devin revoluții nu se pornesc din considerente spirituale, ideatice, politice. Explozivul sunt întotdeauna cauze materiale: sărăcie, foame, mizerie, nepăsare din partea autorităților. Peste masele aduse la limită de condițiile de viață, liderii „emanați” plachează ideologii“.

Un om cultivat, democrat, de bun-simț poate fi adus, de politica în democrație, în stare să se dezbrace de toate astea și să susțină un partid de brute. S-a întâmplat de câteva ori în istorie.

„În noaptea de 21 Decembrie 1989, în Piața Universității, împreună cu colegi ingineri, matematicieni, geofizicieni am strigat „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!” alături de golani, mitocani, țigănuși zdrențăroși, bișnițari, fete de Inter, securiști infiltrați. Nu ne-am gândit niciun moment să ne delimităm de ei. Pentru că eram la capătul răbdării – oricare dintre cei aflați cu noi, acolo, ni se părea mai bun decât Ceaușescu”, exemplifică gazetarul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    User Șters 11.05.2023, 00:01

    CTP e un mare roman. Sovinist, arogant, dispretuitor, manipulator cum ii sta bine romanului. Ce nu intelege marele roman e ca la mitinguri multi se jeneaza sa se alature simionului dar nu vor avea nicio emotie sa dea cu stampila pe el. De aici si sondajele pozitive pentru simion. Motivul putinist revine si in acest discurs, ca asa e cand nu ai argumente. La anul Xi va fi persoana non-grata, deci vor fi fulare xiiste.

    • Avatar comentarii

      VardyParty 11.05.2023, 00:31

      Prea adevarat!

  • Avatar comentarii

    Gandalf_the_Grey 11.05.2023, 01:06

    Mai răsfirat, tovarăși, mai răsfirat! * * * * * Cât despre marele și nemaipomenitul „succes” al ghiolbanilor, este o vorbă de-a noastră, românească, nu de-a voastră, troli bolșevici de la Ferma din Leningrad: „să nu spunem hop până nu am sărit”. Și îndemnul clasic de acum, postache bolșevici: „pașol na turbinca, ciorti” - in memoriam Ion Creangă, moldovean de-al nostru și până la fine și patriot.

  • Avatar comentarii

    Abel1974 11.05.2023, 01:59

    CTP părerea mea este ca Simion este mic copil pe lângă tine legat de huliganism .

  • Avatar comentarii

    Constantin 11.05.2023, 08:00

    Ști tu că e roșu al Kremlinului.... Mult mai toxic este PSD PNL USr . La ei nu faci așa urat ,Aveam impresia că ți-ai revenit .... Avea dreptate Banciu când se pisa pe tine ,o meriti cu jet ... Nu sunt cu AUR dar am văzut că au încercat să oprească câteva lucruri pentru care trebuia să ieșim toți în stradă ...

  • Avatar comentarii

    Don_Quijote 11.05.2023, 10:09

    Mi se pare ciudat de ce presa nu relatează despre aceste proteste ale profesorilor, chiar așa de jos am ajuns cu democrația? Democrația a ”încasat patru gloanțe” de când presa a ales să ia bani de la guvern și să-l promoveze pe acesta! Cetățeanul nu mai înseamnă nimic, doar ceva după care se poate beli niște bani, o face guvernul, o fac companiile din energie și carburanți, o face presa prin mâna guvernului și așa mai departe.

ALTE ȘTIRI
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
MONDEN
Insula iubirii 2026
10:16
„Insula Iubirii”, 19 septembrie 2026. Liniștea dispare total și cutia cu surprize răsună la fete. Radu Vâlcan intră în vila băieților
Alex Gilcă și Valerie Lungu / Victoria Lungu
10:08
Tensiuni înainte de cununia civilă a Valeriei Lungu. Mama concurentei de la „Asia Express”, revoltată că a fost invitată pe WhatsApp. Reacția logodnicului Alex Gîlcă
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
11:20
Imagini de la nunta Franciscăi și a lui TJ Miles. Au făcut și botezul în aceeași zi
Exclusiv
11:14
De ce nu mai Mirela Zeța pe micul ecran: „A fost o alegere conștientă”
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
10:46
Un șofer de TIR urmărea un serial Netflix în timp ce conducea, a ucis un jandarm și a primit un an de arest la domiciliu, în Franța
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”