„Mi-am găsit beleaua cu declarațiile astea!”. CTP explică afirmațiile despre masturbare și susține că e în favoarea educației sexuale în școli

Comentează
Arhiva foto

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că e o observație medicală comună că masturbarea provoacă efecte neuronale. Într-un interviu pentru publicul Libertatea, jurnalistul îi critică pe specialiștii în sexologie care l-au contrazis, dar subliniază că este de acord cu educația sexuală în școli. „Terapia pe care o propun eu este o formă mai intensă de educație sexuală la școală”.

„Să se documenteze mai bine distinsele”, le-a îndemnat CTP pe femeile care l-au criticat aspru pe rețelele de socializare pentru declarațiile făcute vineri seara la emisiunea Cap Limpede. El a continuat să-și susțină teoriile despre anumite rețele neuronale care pot fi modificate în cazul femeilor care s-au masturbat des în adolescență. 

Rugat să explice pe ce bazează afirmațiile lui, jurnalistul nu indică o sursă anume, ci precizează doar că aceste lucruri pot fi descoperite „în orice manual de sexologie”.

Cristian Tudor Popescu a ținut însă să sublinieze că a fost înțeles greșit și este de acord cu educația sexuală în școli. Eu vreau mai mult decât educație sexuală în școli. Deci sunt pentru desfășurarea acestor cursuri. Nu împotrivă și nici cu acordul părinților, după cum am spus, că nu părinților aș da acordul”, a spus el.

-Vă rugăm, dacă puteți, să explicați mai bine ceea ce ați spus la Digi 24, despre felul în care este afectat creierul femeilor, dacă se masturbează des. Mai multe specialiste nu sunt de acord cu ceea ce ați spus dumneavoastră.

-Să se documenteze mai bine distinsele. În primul rând, unele au priceput că e vorba de o afectare morfologică a clitorisului, ceea ce e o prostie. Deci organul sexual al omului este creierul, nu organele reproductive, ci creierul. Acela este organul sexual, acolo, în hipotalamus și în amigdală.

Să se mai documenteze puțin în legătură cu asta. Iar ceea ce spun eu este un fenomen constatat cu o anume frecvență în legătură cu astfel de practici în timpul adolescenței. El este legat de alte statistici, pe care, dacă vreți, le aducem în discuție.Cristian Tudor Popescu:

- Statistici despre ce?

- În legătură cu capacitatea de a ajunge la orgasm a femeii. Și acolo sunt niște studii. Sunt foarte multe femei care nu pot ajunge la orgasm. Asta nu înseamnă că sunt frigide, dar acest lucru este trecut sub tăcere, nu se discută, e considerată o chestiune prea intimă, rușinoasă și nu se discută. Păi, sunt o grămadă de lucruri de felul acesta.

Nu înțeleg de ce aceste doamne scriitoare, jurnaliste, ce sunt ele... Ce probleme au dânsele? Dânsele au avut această practică în adolescență și nu le-a influențat deloc? Vorbesc despre sine? Pentru că eu nu am spus, în fond, nimic rău sau jignitor la adresa cuiva. Am făcut o observație medicală care am considerat că ar trebui făcută de către niște cadre.Cristian Tudor Popescu:

”Nu părinților le-aș cere acordul”

- Dumneavoastră sunteți pentru educația sexuală în școli?

- Eu sunt pentru educația sexuală în școli. O logică simplă spune că eu vreau mai mult decât educație sexuală în școli. Deci sunt pentru desfășurarea acestor cursuri. Nu împotrivă și nici cu acordul părinților, după cum am spus, că nu părinților le-aș cere acordul.

- Sunteți pentru ce anume, puteți explica?

-Terapia pe care o propun eu este o formă mai intensă de educație sexuală la școală. Deci nu sunt împotrivă, da? Numai că atrag atenția că cei care ar face această educație sexuală pot prelua un teren deja infestat, modificat deja de aceste surse informaționale pe care generațiile actuale le au și generațiile mele nu le-au avut. E o deformare fundamentală aici. Nu existau acum, știu eu, 30 de ani, 40 de ani, nu existau posibilitățile astea de a lua contact cu imagini, de sex, de pornografie de la vârste fragde. Nu aveai de unde, pentru că în România socialistă astfel de materiale erau interzise. Nu exista internet, prin urmare nu aveai astfel de contact.

Acum nu poate nimeni să îi împiedice pe copiii de șapte, opt, 10, 11, 12 ani care dispun de aceste scule în clipa de față, nu poate să îi împiedice să intre unde vor pe respectivele telefoane și laptopuri.Cristian Tudor Popescu:

- Ce pot găsi acolo?

- Ce pot găsi acolo? Eu știu, că m-am uitat și m-a luat groaza. Și mie îmi este greu să fac față unora dintre aceste site-uri și imagini, ce este acolo. E groaznic!

Masturbarea la calculator și contactul sexual normal

- Asta înseamnă că acești copii au o înțelege total greșită asupra a ceea ce văd?

- Exact! Ei trăiesc într-un univers paralel, un univers în care pornografia e ficțională, e falsă, e artificială, acolo sunt aleși bărbați, femei, într-un anumit fel, cu anumite caracteristici sexuale pe care nu le regăsești în viața normală decât foarte greu. Și acești copii ajung să își închipuie că așa este, cum e în filmele astea, în pornografie, că asta e viața sexuală, că asta e dragostea. Deci univers paralel, din care apoi le e greu să iasă.

Pot să se ducă fie în direcția experimentării sexului foarte devreme, încercând să copieze ceea ce au văzut în virtual, deci de aici toate cazurile de mame minore și alte povești de soiul ăsta sau, dimpotrivă, nu mai pot ieși din sexul virtual pe care îl văd la computer.Cristian Tudor Popescu:

Mulți dintre acești adolescenți se masturbează la calculator! Și după aceea le e greu să treacă la un contact sexual normal. Ba, mai mult, le e greu și să stabilească o relație. Apar aceste blocaje pe care virtualitatea le introduce. Astea nu sunt niște glume, sunt niște fenomene sociologice.

- Unde putem găsi aceste studii, cărțile în care apar aceste lucruri despre care vorbiți?

-
Eu văd că se confundă, s-a crezut că e vorba de o deformare morfologică a clitorisului. Este vorba de un mecanism de obținere a orgasmului, care, de fapt, e tot virtual. E exact ca în povestea cu calculatorul, e virtual, nu e cu un partener. Să ia un manual de sexologie și să vadă ce se poate întâmpla când astfel de practici sexuale care nu includ un partener pot să modifice rețeaua neuronală. Știți câți centri participă la realizarea excitației sexuale și a actului? Vreo 80, în hipotalamus, în amigdală și în alte centre de acolo.

În clipa în care apar astfel de practici, ele nu sunt neapărat nocive, adică nu fac rău. Eu spun doar că modifică acele circuite cerebrale, astfel încât le e mai greu să obțină după aceea orgasm vaginal. Femeia, pentru că ea se obișnuiește cu acest tip de satisfacție. Și după aceea femeia constată că, domnule, nu am orgasm vaginal. Oare de ce? Una dintre cauze pentru această situație deloc rară pentru femei este și obișnuința cu această autosatisfacție. Da? Manual de sexologie.

”O cărare pe creier, se face o cărare”

- Psihologul Ligia Moise susține că astfel de modificări ale creierului ar trebui să se vadă la un RMN, iar dumneaei nu are cunoștință de studii care să arate astfel de lucru. Mai spune doamna psiholog că ar vrea să dezbată acest subiect cu dumneavoastră.

-
Oh, Dumnezeule! Sărăcuța! Doamna psiholog ce este ea... Ce leziune? Ce RMN? Este vorba de rețele neuronale acolo, nu se produce o leziune! Dacă atât a priceput doamna, nici nu am ce să... eu nu vreau să stau de vorbă cu ea!

- Păi, asta s-a înțeles. Că o anumită parte a creierului este afectată.

- Sărăcuța! Deci e vorba de rețele neuronale, care sunt mai degrabă soft, decât hard. Nu se produce nici o leziune, pur și simplu niște circuite se intensifică și altele se diminuează. Nu curge sânge! Nu se vede pe RMN, că nu apare o tumoare sau mai nu știu ce...

- Deci nu apare ca o cărare bătătorită în pădure…

- O cărare bătătorită. Da, bună asta! O cărare pe creier, se face o cărare. Doamne, Doamne! Mi-am găsit beleaua cu declarațiile astea!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!