„Pentru noi a fost o noapte deosebit de dificilă, am pierdut”, a declarat emoţionat De Croo, care nu şi-a putut opri lacrimile într-o apariţie în care i-a felicitat pe câştigători, partidul naţionalist flamand N-VA şi extrema dreaptă Vlaams Belang, precum şi partidul socialist flamand Vooruit, care a obţinut, de asemenea, rezultate bune.

Reflectând asupra rezultatelor slabe ale partidului liberal flamand, care contrastează cu rezultatele bune obţinute de liberalii francofoni (MR) la Bruxelles şi în Valonia, De Croo a considerat că acesta a fost doar „figura decorativă a acestei campanii”.

N-VA, condus de Bart De Wever, a obținut 24 de mandate din cele 150 ale Parlamentului federal belgian, fiind urmat de Partidul Socialist cu 19 mandate, Vlaams Belang cu 18 mandate, Mișcarea Reformistă cu 14 mandate, Ecolo cu 13 mandate, Creștin-Democrații și Flamanzii cu 12 mandate și Partidul Muncitorilor cu 12 mandate. Partidul lui De Croo s-a clasat pe locul opt, cu 12 mandate, fiind urmat de alte patru partide: social-democrații flamanzi (9 mandate), verzii flamanzi (8 mandate), Les Engagés (centriștii francofoni – cinci mandate) și DéFI (social-liberalii regionaliști francofoni – 2 mandate).

În ceea ce privește alegerile europarlamentare, Vlaams Belang este cotat cu trei mandate, Mișcarea Reformistă cu 3 mandate, N-VA cu trei mandate, socialiștii cu două mandate, Creștin-Democrații și Flamanzii cu 2 mandate, social-democrații flamanzi cu 2 mandate, Open Vld cu un mandat, și restul de cinci partide parlamentare cu câte un mandat. Încă un mandat rămâne de atribuit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.