O femeie din orașul Balș, județul Olt, a reclamat că „barza îi murdărește acoperişul casei” și acareturile din curte şi a făcut toate demersurile necesare pentru a obţine ordinul ministrului mediului pentru relocarea cuibului, afirmă reprezentanţii Protecţiei Mediului din Olt, citați de Adevărul.
Prin Ordinul nr. 500/2021 s-a aprobat relocarea cuibului de barză în vecinătatea locului unde se află actualul cuib, pe o platformă artificială construită de RENEL Olt.
Joi, 25 martie, cuibul a fost mutat în prezenţa unui reprezentant al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, iar operațiunea a durat câteva ore.
Dacă procedura nu ar fi fost respectată, România risca să fie sancţionată de UE, care interzice intervenţia oamenilor asupra habitatului acestor specii protejate prin lege.
Foto: Realitatea Oltului