Cum a ajuns gluma unui tânăr să fie văzută drept ”un posibil dezastru” în statul Nevada

Comentează

În iunie, Matty Roberts, în vârstă de 20 de ani, student în California, a creat un eveniment pe Facebook: ”Să dăm buzna în Zona 51”. De atunci, milioane de oameni și-au anunțat intenția de a participa, iar acum autoritățile au început să se pregătească pentru a face față evenimentelor, notează BBC News.

Numele evenimentului de pe Facebook a fost: „Să dăm buzna în Zona 51. Nu pot să ne oprească pe toți”, iar planul era, așa cum sugera și numele, să încarce să intre în interiorul Zonei 51, o bază militară secretă americană, de care se leagă multe teorii ale conspirației, inclusiv unele legate de extratereștri.

Odată intrați în interiorul bazei, participanții urmăresc să caute presupusele secrete care se ascund acolo, tehnologie extraterestră și studii secrete ale guvernului american.

Arhiva foto

În câteva zile de la lansare, evenimentul a devenit viral, fiind prezentat în prea din toată lumea. "A fost o glumă de la început. Dar a atras brusc enorm de multă atenție și totul era nemaipomenit", spune tânărul pentru BBC.

3,5 milioane de oameni și-au exprimat intereseul să participe la evenimentul programat pentru 20 septembrie

Roberts spune că sunt destul de mulți care iau lucrurile în serios.

Unul dintre cei care intenționează să participe este investitorul imobiliar Art Frasik, în vârstă de 33 de ani, din Ohio. El a spus că este hotărât să intre în bază pentru a „demasca și a face publică existența extratereștrilor”.

"Intru în Zona 51 pentru că dolarii contribuabililor americani finanțează această facilitate și, după 70 de ani în care au ascuns tehnologia extraterestră, este dreptul nostru să o vedem", a scris el într-un mesaj pe Facebook.

Mulți alții spun că vor să intre în bază, dar pe lângă abundența de memeuri, este dificil de estimat cât de serioși sunt.

Forțele Aeriene Americane, în schimb, iau aceste amenințări în serios. Laura McAndrews, o purtătoare de cuvânt a Air Force, a declarat că „orice încercare de acces ilegal în bazele militare sau zonele de pregătire militară este periculoasă”.

Arhiva foto

Roberts a reacționat și a spus că nu vrea ca cineva să fie rănit.

După ce evenimentul de pe Facebook a devenit viral, agenții FBI i-au bătut la ușă lui Roberts pentru a-i pune întrebări cu privire la intențiile lui.

Dar ceea ce a început ca „ideea lui amuzantă pentru o pagină meme” a scăpat de sub control.

Mai mult, după anunțarea evenimentului pe Facebook, două festivaluri muzicate au fost organizate în zonă în aceeași zi: Alienstock, găzduit de hotelul Little A'Le'Inn din Rachel, și Storm Area 51 Basecamp, desfășurat la Alien Research Center din Hiko.

Administrația locală se pregătește pentru aceste evenimente, dar nu știu ce număr de oameni va veni și spun că ar putea fi mult depășiți de situație. Șeriful din Lincoln County, Kerry Lee, a declarat pentru BBC că, chiar dacă 1% dintre cei care și-au anunțat pe Facebook intenția de a participa vor fi acolo, „ar fi mult peste ce putem gestiona”.

Șeriful spune că pentru acea perioadă a fost suplimentat numărul polițiștilor și al paramedicilor. Dacă în mod normal există 26 de ofițeri de poliție pentru întreaga regiune Lincon, în weekendul viitor vor fi 150 de oameni ai legii și 300 de paramedici.

1.000 de dolari este amenda pe care o vor primi cei care intră în zona 51

Escaladarea peste așteptări a situației i-a determinat și pe organizatorii celor două festivaluri să reacționeze. Fostul organizator al Alienstock, Frank DiMaggio, s-a distanțat de festival și a declarat că evenimentul "trebuie să înceteze înainte să devină cel mai mare dezastru pe care l-a văzut vreodată sudul statului Nevada".

Organizatorii celui de-al doilea eveniment, o adunare de două zile a „credincioșilor”, experți OZN și muzicieni de la Centrul de Cercetări Extraterestre din Hiko, par mai optimiști.

Pe măsură ce momentul se apropie toată lumea începe să fie tot mai nerăbdători, dar Maddy Roberts a spus că nu are niciun regret și oricine participă la Alienstock sau încearcă să pătrundă în Sona 51, „o face din proprie inițiativă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
MONDEN
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?”Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
Adelina Pestritu
16:57
Ce a făcut Adelina Pestrițu după ce Pro TV a scos emisiunea ei din grilă. Imaginile cu care și-a surprins fanii
POLITIC
manfred-weber-cristian-otopeanu-interviu-parlamentul-european-strasbourg
ExclusivInterviu
16:42
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Declarații Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Tanczos Barna de la Palatul Parlamentului 18 septembrie 2026
15:37
Nicușor Dan recunoaște că șansele lui Siegfried Mureșan să obțină votul de învestitură în Parlament sunt mici: „E dificil, dar îmi doresc să reușească”
Ultimele știri
Analiză
18:15
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
17:53
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
17:44
Șofer drogat, oprit în Mureș: abia se ținea pe picioare când polițiștii l-au scos din mașină
17:41
Zilele Bucureștiului 2026: Programul complet al evenimentelor din Piața Constituției și de pe Calea Victoriei
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Frate geaman un donator celule stem hematopoietice
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști.Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Sursă foto: Profimedia.
16:48
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Câțiva ani mai târziu, populația ajunsese la peste 500 de exemplare
Cum faci murături perfecte: igiena borcanelor și alegerea legumelor- Borcane din sticlă cu murături asortate pe o masă
16:38
Secretele murăturilor perfecte: de la igiena borcanelor la alegerea legumelor potrivite
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
16:33
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic