Cum a ajuns țânțarul asiatic de tufiș la Cluj. O cercetătoare română în Galapagos explică apariția bolilor tropicale la noi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În ultimii ani, în România au fost înregistrate mai multe cazuri de febră Dengue, Zika, febră galbenă şi chikungunya. Febra Dengue, de pildă, este a doua cauză de spitalizare, după malarie, a pacienţilor care se întorc din zone tropicale şi subtropicale. Cum au ajuns aceste boli în România explică cercetătoarea Carla Andreea Culda într-o analiză pentru publicaţia de ştiinţă infoclima.
Cuprins:
Schimbările climatice şi călătoriile internaţionale sunt principalii factori care au dus la apariţia, în ţara noastră, a unor boli specifice zonelor tropicale şi subtropicale, susţine cercetătoarea Carla Andreea Culda într-o analiză despre felul în care specii invazive de insecte s-au acomodat şi s-au dezvoltat în România. Apariţia mai multor specii periculoase de ţânţari a fost cauzată, în principal, de comerţul internaţional cu anvelope uzate şi plante ornamentale, precum bambusul, susţine cercetătoarea.
Pentru a evita răspândirea sau infectarea cu aceste virusuri, paraziţi sau microorganisme, este recomandată dezinfecţia bagajelor şi a persoanelor care călătoresc din zone cu risc de infecţie.
<strong>Carla Andreea Culda este doctorandă la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca la departamentul de Parazitologie și Boli Parazitare. Ea își derulează activitatea științifică în Insulele din Galapagos, cercetarea fiind şi subiectul tezei sale de doctorat.</strong>
Aceasta oferă drept exemplu ţânţarul-tigru, descoperit în Bucureşti încă din anul 2012. Deşi este originară din zona temperată şi tropicală a Asiei, specia s-a răspândit, în ultimul deceniu, în mai multe oraşe din ţara noastră. De altfel, în Cluj-Napoca, în special în zona aeroportului, a fost identificată o nouă specie exotică: ţânţarul asiatic de tufiş. Deşi nu e considerat un vector major în transmiterea bolilor, ţânţarul poate transmite mai multe flavivirusuri (precum West Nile, encefalită japoneză, febră Dengue sau virusurile Zika şi Usutu), precum şi viermi cilindrici.
Potrivit raportului epidemiologic anual al Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor, în România s-au înregistrat 267 de cazuri confirmate de encefalită West Nile şi 43 de decese. De asemenea, în 2017, au fost înregistrate primele două cazuri de infectări cu virusul Zika, arată un studiu coordonat de medicul Simin Florescu, manager Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș.
Cum ajung ţânţarii tropicali în România? Studiu de caz: insulele Galapagos
Carla Andreea Culda susţine că prezenţa în România a acestor specii de insecte este un rezultat direct al schimbării mediului înconjurător, care le-a permis insectelor şi microorganismelor să se acomodeze în zone în care nu ar fi putut să trăiască. O altă cauză este creşterea interacţiunilor cu zonele de origine a acestor insecte, subliniază cercetătoarea.
Pentru a explica felul în care se acomodează aceste noi specii periculoase în România, cercetătoarea dă exemplu insulele Galapagos, aflate în mijlocul Oceanului Pacific. Aici, speciile locale precum cintezele lui Darwin, iguanele, țestoasele gigantice, leii de mare sau pinguinii au fost nevoite să se adapteze şi să trăiască împreună cu animalele domestice şi cu oamenii. Totuşi, odată cu apariţia animalelor domestice în Galapagos, au apărut şi mai multe bacterii, virusuri şi paraziţi cu care speciile locale nu erau obişnuite. Deşi în cazul animalelor domestice, aceste microorganisme nu erau dăunătoare, speciile locale erau mai vulnerabile la îmbolnăvire, pentru că nu erau obişnuite cu astfel de agenţi patogeni şi nu aveau mecanisme de luptă împotriva acestora.
Viermele inimii canin, de la câini la leii de mare
De exemplu, leul de mare de Galapagos a fost una dintre speciile locale ameninţate în special de prezenţa banalilor câini. Carla Andreea Culda a examinat transmiterea parazitului Dirofilaria immitis de la câinii din insula San Cristobal din Arhipelagul Galapagos, la leii de mare, prin intermediul speciilor de ţânţari.
În regiune, există acum trei tipuri de ţânţari care transmit acest parazit, numit şi viermele inimii canin. Ţânţarii au ajuns în Galapagos odată cu primii turişti, iar climatul prielnic şi umiditatea au contribuit la răspândirea lor. Astfel, aceşti ţânţari reprezintă un risc major de transmitere a viermelui canin la leii de mare, mamifere marine protejate.
Cercetătoarea susţine că acest caz din Galapagos este reprezentativ pentru felul în care ţânţarii pot transmite boli. În acelaşi fel, faptul că Europa reprezintă o rută frecventă de transport facilitează transmiterea agenţilor patogeni tropicali şi subtropicali prin intermediul ţânţarilor.
