Secretarul de stat a punctat că a fost o decizie luată de experți, pe principiul meritocrației, Mihaela Anghel făcând parte din echipa care a îngrijit primul pacient COVID-19 din România.
„A fost o decizie propusă și luată de experți. Ieri am avut prima persoană vaccinată. Evident că sunt multe variante dacă ne uităm la celelalte state. Au fost multe abordări, dar, dacă e să mergem pe un principiu al meritocrației, ne-am uitat pe primele spitale care au intrat în această luptă cu COVID-19”, a declarat Andrei Baciu.
„Prima persoană vaccinată în România, doamna Mihaela Anghel, asistent medical generalist, face parte din echipa din cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș care a preluat primul pacient din România. Ne-am gândit că acesta este un mesaj foarte clar, care trebuie să evidențieze rolul central și să fie și un mesaj de mulțumire adresat personalului medical, care a fost și e de atât timp implicat și depune eforturi supraomenești”, a adăugat Andrei Baciu.
Andrei Baciu spune că vaccinarea împotriva coronavirusului reprezintă cea mai bună veste din anul 2020, dar și o provocare la nivel global.
„Evident că vaccinarea în sine reprezintă cea mai bună veste din acest an, reprezintă un motiv de optimism, de recâștigare a încrederii. E cea mai sigură soluție de a închide această pandemie și de a reveni la o viață normală”, a declarat Andrei Baciu.
„E o provocare fără precedent nu numai în România, ci la nivel global, pentru toți cei implicați în aceste activități. Pornind de la partea logistică, partea de transport, de depozitare, partea propriu-zisă de vaccinare, toate acțiunile aferente de informare și de comunicare sunt fără precedent”, a adăugat Andrei Baciu.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății a precizat că vaccinarea este gratuită și voluntară și a insistat ca românii să se informeze despre vaccinul anti-COVID-19.

„Vaccinul este sigur. În România, vaccinarea este voluntară și gratuită. Pentru a organiza acest procedeu, vorbim la nivel global de zeci – sute de milioane de vaccinuri care vor fi administrate în perioada următoare, e un efort logistic semnificativ”, a declarat Andrei Baciu.
„Lucrurile nu sunt perfecte și pot exista imperfecțiuni, dar vă garantez că există o transparență totală cu privire la toate aspectele legate de vaccinare. Sigur, părerile sunt împărțite, dar datoria noastră e să informăm și să transmitem toate informațiile pe care le avem în timp real, astfel încât fiecare persoană să ia o decizie informată”, a mai precizat Andrei Baciu.
Campania de vaccinare în România a început pe 27 decembrie, după ce primele doze cu vaccin anti-COVID-19 au ajuns în țară pe 25 decembrie.
FOTO: Vlad Chirea (Libertatea)
Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a061ed50f0da92132f147ddce650ac13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5808c596acdae29a13e3c718d4a79ff8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_955544d543473081c294dc9bb3aad659.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_282f03099a01124651443f82e7455910.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ab7811cffe1301fbae4e9a932c92777f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fd9e12275cf1f7165d7c617eaedd7792.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_977a59d4d47cf28cfce29e2c3ca8d59d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6624c5405af691eaaa3be3492499044d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_89e6760311132b88786d99cd73daeb8c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/congres-pnl-2026-noua-echipa-bolojan-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-2.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/300620265stirimondenethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/gabi-badalau-si-claudia-patrascanu-scandal-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ee180933953484771fb0f1478c6757e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_726e0bc307e0dcd7294c9c08f8e5e19c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8489f1a706c1363914e67ef8af7230b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_40cee294a7fd65e68d09a51d90e6bce8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_352a5a3a4fa8c112f41fd72ad380c289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8457313-e1782936240442.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1e6bdc8b2c9a9a4a8cf02588a8080a0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/insula-lefkada-din-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/01/pasaport-romania-profimedia-0619120598.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/secretul-europenilor-din-sud-in-fata-caniculei--obiceiurile-care-ii-ajuta-sa-suporte-temperaturile-extreme--foto-getty-images-scaled-e1782925368509.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/grecia-reguli-noi-soferi-trusa-medicala-amenda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/masuri-plaja-litoral-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/contestatii-evaluare-nationala-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/repartizarea-liceu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-2026-ce-a-picat-la-bacalaureat-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/de-ce-este-iulie-considerata-luna-lui-cuptor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ploaie-istorica-in-bucuresti--foto-facebook-ciprian-ciucu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca-inquam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bucuresti-sub-ape.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/whatsapp-image-2026-07-01-at-08-51-52.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viata-dupa-pandemie--foto-ilustrativ-shutterstock1802553517-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-summit-flanc-estic-gdansk.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.