În ianuarie 2021, pe contul de YouTube al lui Călin Georgescu, au fost postate imagini video care îl arătau filmat când înoată într-un lac cu apă rece. Georgescu susținea atunci că afară sunt – 6 grade Celsius și vorbea despre „o pandemie a fricii”. Videoclipul a fost însă eliminat de YouTube după câteva săptămâni, pentru că „încălca termenii și condițiile” platformei video.

Două publicații, PressOne din Cluj și Buletin de București, au descoperit însă că clipul video a fost prelucrat digital, iar ninsoarea a fost adăugată.

Cum a reacționat Victor Ponta la imaginile care îl ironizează, după ce a sugerat că va candida la alegerile prezidențiale 2025
Victor Ponta în stânga (imagine realizată cu IA) și Călin Georgescu în dreapta (imagine prelucrată pe calculator)

Duminică seară, 2 februarie, dar și luni dimineață, 3 februarie, Victor Ponta a postat pe Facebook Story poze care îl arată fie înotând în apă înghețată, fie călare pe un cal alb în costum popular, fie călare pe cal, dar cu o armură. Fotografiile, realizate cu Inteligența Artificială, au fost inspirate din pozele lui Călin Georgescu, cel care l-a imitat, la rândul lui, pe Vladimir Putin.

Victor Ponta a explicat pentru Libertatea: „Nu sunt ale mele, le-am tot primit de la diverși oameni și mi s-au părut amuzante. Erau trolate de la Călin Georgescu și mi s-au părut amuzante, da”.

Premierul Marcel Ciolacu l-a pedepsit pe Victor Ponta și l-a demis din funcția de consilier onorific, după un an și jumătate, pentru că a votat contra lui Crin Antonescu la Congresul PSD și a lăsat de înțeles că el va candida la alegerile prezidențiale 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.