Referatul cu propunerea de arestare preventivă a interlopilor Petre Geamănu și Eugen Preda, liderul „clanului luptătorilor”, conține detalii șocante despre metodele violente ale membrilor grupării.
Potrivit documentului, consultat de G4Media, o familie din Buzău a împrumutat de la grupare 6.000 de euro. I s-a cerut o camătă lunară de 1.000 de euro. Cum nu au fost în stare restituie împrumutul, procurorii susțin că interlopii ar fi recurs al amenințări cu violența.
„Inculpatul … a amenințat-o pe soția sa cu acte de violență, arătându-i o sticlă cu benzină pe care o avea în mână și afirmând că a venit să îi dea foc. Acesta a solicitat suma de 16.000 euro (sau cel puţin 14.000 euro), continuând amenințările cu moartea la adresa familiei sale, adresate atât personal, cât și prin intermediul unuia dintre bărbații care îl însoțeau (…)”, notează referatul procurorilor DIICOT.
Ulterior, pe 2 decembrie 2018, „inculpatul … a revenit la magazin, fiind însoțit de aproximativ 6-7 persoane… Acesta i-a spus că soţul său îi datorează suma de 14.000 euro și a afirmat că au venit pregătiţi să le dea foc, îndemnându-l pe unul dintre bărbaţii care îl însoţeau să îi arate bidoanele în care se afla combustibil. Inculpatul … i-a adresat și alte amenințări cu moartea, care i-au creat o puternică stare de temere”, susțin procurorii în referatul transmis instanței.
În alt caz, din septembrie anul trecut, un dezvoltator imobiliar a făcut plângere la poliție că interlopii îi cer „600.000 de euro, cu titlu de prezumtivă datorie pentru afaceri derulate anterior cu apropiați” ai unuia dintre ei.
În data de 8.09.2020, l-a însoțit pe inculpatul … la întâlnirea avută loc în incinta restaurantului …, situat în com. Tărtășești, DN 7 București-Pitești nr. 355, jud. Dâmbovița, unde am fost amenințat cu acte de violență, împrejurare în care … a zis despre această persoană că este finul său și că dă bine cu briceagul în gât.Referatul procurorilor DIICOT:
Petre Geamănu și Eugen Preda au fost reținuți miercuri de DIICOT și prezentați joi, 12 august, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
Tribunalul a amânat pronunțarea pentru vineri, 13 august, ora 15.00, ordonanțele de reținere pentru 24 de ore au expirat, iar inculpații au fost puși în libertate.