Cum ar putea duce criza din Iran la declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial. Reacția ONU

Comentează
Cum ar putea duce criza din Iran la declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial (EPA)

Iran a promis să se răzbune după ce forțele americane l-au ucis pe generalul Qassem Soleimani, lăsând Orientul Mijlociu în pragul unui conflict care ar putea să escaladeze rapid și să se transforme în cel de-al Treilea Război Mondial , scrie Daily Mail.

Consiliul Național de Securitate s-a convocat la Teheran într-o ședință de urgență pentru a decide reacția Iranului la uciderea lui Soleimani. Ședința este prezidată pentru prima oară de liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, fapt ce denotă gravitatea situației.

La dispoziția lor se află a 13-a cea mai puternică forță militară din lume, o serie de grupări ale miliției răspândite în Orientul Mijlociu, forțe precum

Hezbollahul libanz, rebelii Houthi din Yemen și aliați precum președintele

Siriei, Bashar Hafez al-Assad, notează Daily Mail.

Dacă se decide un răspuns agresiv la atacul forțelor americane, este posibil ca țintele lor să includă trupele americane și bazele militare din Irak și Siria, forțele israeliene din Golan Heights, tancurile din strâmtoarea Hormuz și infrastructura petrolieră din Arabia Saudită.

În timp ce loviturile inițiale ar putea fi limitate, acestea ar putea declanșa o serie de evenimente fără precedent - atragerea forțelor ruse prezente în Siria și forțele armate turcești care luptă în nordul țării.

China are, de asemenea, nave staționate în Golful Oman. Chinezii au efectuat recent un exercițiu naval comun atât cu Iranul, cât și cu Rusia.

SUA, China, Rusia și Israel sunt toate puteri nucleare și cel puțin trei dintre ele dețin rachete hipersonice de ultimă generație, capabile să înfrângă orice sistem de apărare.

Dacă Iranul decide să blocheze Strâmtoarea Ormuz, așa cum a mai amenințat și în trecut, o serie de puteri mondiale, inclusiv națiunile europene care se bazează pe petrolul care curge prin strâmtoare, ar putea decide că trebuie să-și apere interesele.

Vladimir Putin şi Emmanuel Macron şi-au exprimat ''preocuparea'' după uciderea generalului iranian

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său francez, Emmanuel Macron, au discutat telefonic despre situația provocată de moartea generalului Qassem, potrivit unei declarații de pe site-ul Kremlinului, scrie Themoscowtimes.com.

Putin și Macron și-au exprimat îngrijorarea cu privire la cele întâmplate și au îndemnat Statele Unite şi Iranul să dea dovadă de reținere.

Preşedintele Franţei "a cerut din nou Iranului să revină rapid la respectarea deplină a obligaţiilor nucleare şi să se abţină de la orice provocare",  a transmis și Palatul Elysée.

Liderul rus și cel francez vor menţine "contacte strânse" pe tema situaţiei din Irak, "pentru evitarea unei noi escaladări periculoase a tensiunilor", a transmis Preşedinţia Franţei, conform cotidianului Le Figaro.

China face apel la calm

"Le cerem în mod imperios tuturor părţilor implicate, în special SUA, să-şi păstreze calmul şi să dea dovadă de reţinere, pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor", a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Geng Shuang.

Președintele Donald Trump a publicat, vineri, pe Twitter, un mesaj prin care a tachinat Iranul

Donald Trump a scris pe contul său de Twitter că „Iranul nu a câștigat niciodată un război, dar nu a pierdut niciodată o negociere”.

Președintele american își menține poziția față de decizia de a ordona uciderea generalului Qassem Soleimani, spunând că acesta trebuia lichidat în urmă cu mai mulți ani.

"Generalul Qassem Soleimani a ucis sau rănit mii de americani într-o perioadă lungă de timp și plănuia să ucidă mult mai mulți…dar a fost prins! El a fost direct și indirect responsabil pentru moartea a milioane de oameni, inclusiv pentru numărul mare de protestatari uciși recent chiar în Iran".

Iranul promite o „răzbunare teribilă împotriva Americii”, după uciderea generalului Soleimani

În timp ce zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile Teheranului și în alte orașe pentru a protesta împotriva atacului aerian american în care a fost ucis Qassem Soleimani, ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, s-a angajat să răzbune moartea generalului.

"Martiriul este recompensa pentru munca sa continuă în toţi aceşti ani. Cu voia lui Dumnezeu, opera şi drumul lui nu se vor opri aici şi o răzbunare implacabilă îi aşteaptă pe criminalii care şi-au murdărit mâinile cu sângele lui şi cu cel al altor martiri”, a scris ayatollahul Khamenei pe contul său de Twitter.

După amenințările Iranului, Statele Unite au anunțat că vor trimite încă aproximativ 3.000-3.500 de militari în Orientul Mijlociu.

Potrivit unor oficiali care au dorit să rămână anonimi, noii militari provin din Divizia a 82-a aeropurtată. Alţi circa 750 de militari americani au fost deja trimiși săptămâna aceasta în Kuweit, scrie Reuters.

ONU trage un semnal de alarmă: "Lumea nu îşi poate permite un nou război în Golf"

După asasinarea generalului Qassem Soleimani, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că "lumea nu îşi poate permite un nou război în Golf", potrivit ndtv.com.

"Conducătorii trebuie să dea dovadă de maximă reţinere", a spus Antonio Guterres.

Generalul iranian Qassem Soleimani, însărcinat cu afacerile irakiene în cadrul armatei ideologice iraniene, a fost ucis într-un raid aerian efectuat vineri de forțele americane. Pentagonul a confirmat că Donald Trump a dat ordinul ca generalul iranian să fie ucis.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!