Cum au apărut concursurile de Miss? În 1880, un american s-a gândit să-şi promoveze afacerea cu ajutorul femeilor frumoase

Comentează
Arhiva foto

În anul 1880, un american din Beho- both Beach s-a gândit să-şi promoveze afacerea şi să atragă clienţi cu ajutorul femeilor frumoase. Micul său truc de marketing, cum i-am spune acum, a fost unul din primele concursuri de frumuseţe din istoria SUA.

După 41 de ani, exemplul său a fost din nou pus în practică de un alt bărbat, de această dată din Atlantic City, care a sperat că dacă organizează o astfel de competiţie, are şanse să îşi mai păstreze câteva zile în oraş vizitatorii sosiţi pentru minivacanţa de Ziua Muncii. Nu doar că a reuşit să atragă turişti, dar a scris istorie, odată ce a decernat primul titlul “Miss America” unei tinere sosite din Washington D.C.!

În 1921, când femeile din America abia dobândiseră dreptul de vot, iar legea prevedea ca pe plajă să se poarte şosete lungi, care să acopere genunchii, astfel de evenimente reprezentau un deliciu pentru publicul larg. A fost nevoie de câteva derogări de la “legile plajei” şi inclusiv de câţiva salvamari binevoitori, care să închidă ochii la ţinutele prea revelatoare.

La începutul anilor ’30, s-a decis ca fetele să nu mai fie încoronate în costume de baie, astfel că a apărut şi proba rochiei de seară. Apoi, a fost inclusă o probă de talente, asta complicând un pic competiţia. În scurt timp, aceste concursuri au intrat în atenţia celor de la Hollywood, care le-au transformat într-un fenomen. Mai întâi, câştigătoarele erau chemate să dea probe pentru diverse filme. După un timp, s-a hotărât ca frumoasele să fie recompensate cu burse de studii, cu cadouri, iar mai târziu, cu premii în bani.

Mariana Mirică a fost Miss România în 1930

N-a durat mult până când “febra frumuseţii” a treacut Oceanul în Europa. Belgia a organizat în 1932 primul concurs Miss Univers - fără legătură cu titlul decernat în SUA. Moda de la Paris a influenţat şi ea concursurile de frumuseţe, aşa că proba de costume de baie a devenit tot mai incitantă, cu trecerea timpului. La început, costumul de baie era dintr-o bucată (întreg) sau consta dintr-o bluză şi pantaloni scurţi. Costumele din două piese au fost introduse din 1947, iar în 1951, la Londra, o suedeză a devenit “Miss World”, prima şi singura câştigătoare încoronată într-un costum de baie din două piese, extrem de sexy pentru acea perioadă.

Încântate de amploarea fenomenului şi văzând în concursurile de Miss un mijloc bun de promovare, tot mai multe companii au început să le sponsorizeze. Competiţiile frumuseţii s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie, iar fetele încoronate s-au trezit adevărate vedete peste noapte. Anii ’60 au adus prima câştigătoare de culoare a competiţiei “Miss America”, dar şi primele concursuri pentru adolescente, care au devenit în scurt timp extrem de populare. Anul 1971 a fost cel în care toată suflarea mapamondului a urmărit cu sufletul la gură încoronarea noii “Miss Univers”, în cadrul unui eveniment fastuos, ţinut în Atena, la Panteonul grecesc.

Mediatizarea a adus însă şi probleme, astfel că în anul următor, o câştigătoare a pierdut titlul, după ce s-a aflat că era o mamă singură. Iar în 1979, concursul a avut parte de atât de mulţi reporteri, încât scena s-a prăbuşit sub greutatea lor în timpul decernării titlurilor. În ultimii 25 de ani, în ton cu goana după frumuseţe şi perfecţiune, aceste competiţii s-au transformat o industrie extrem de profitabilă. Fostele câştigătoare s-au apucat să scrie cărţi cu sfaturi pentru viitoarele Miss, organizatorii au transformat concursurile în emisiuni de tip big-brother, iar revistele sexy, producătorii de filme şi de reclame ori companiile farmaceutice sau de cosmetice sunt pregătite cu oferte generoase pentru norocoasele care se trezesc încoronate regine ale frumuseţii.

În 1929 a ajuns şi la noi

În România, primul concurs de acest fel a fost organizat în anul 1929, la iniţiativa revistei “Realitatea Ilustrată”. Atunci, s-au înscris la preselecţie nu mai puţin de 800 de fete din toată ţara, din care au fost selectate 72 de concurente.

Li s-a cerut să aibă între 16 şi 25 de ani, să nu fie măritate, să aibă o moralitate desăvârşită, să se prezinte în faţa “comitetului” nefardate şi purtând rochii simple, pentru ca juraţii să poată aprecia frumuseţea naturală a chipului, linia corpului şi graţia mişcărilor. Întrecerea frumoaselor a fost câştigată de Magda Demetrescu, desemnată prima “Miss România” din istorie pe când avea doar 17 ani! Magda, rămasă orfană de mamă la scurt timp după naştere şi de tată pe când avea numai 5 anişori, fusese crescută de o mătuşă. Fată modestă şi cu bun simţ, fără să-şi facă iluzii că ar fi mai cu moţ decât restul candidatelor, tânăra a leşinat când a auzit că juriul - din care făceau parte ministrul de interne Alexandru Vaida-Voevod, profesorul Tzigra Samurcaş, prinţesa Alexandrina Cantacuzino şi scriitorul Liviu Rebreanu - a desemnat- o câştigătoare.

“Mă înduioşează şi mă stinghereşte această atenţie deosebită. Cu ce am meritat- o? Şi voi putea oare, Doamne, Doamne, să înfăţişez în America toată frumuseţea ţării mele?”, a declarat, copleşită, orfana româncă. Întrebarea ei venea în contextul în care câştigătoarea pleca în SUA, la concursul de frumuseţe “Miss Universe”. Tânăra, pe care presa vremii a descris-o ca fiind o dobrogeancă de o frumuseţe impresionantă, înaltă, brună şi graţioasă, s-a dovedit o alegere bună: s-a clasat pe locul 6 la Miss Universe, în America! A fost recompensată cu un ceas şi 100 de dolari, un premiu extrem de modest, dacă e să judecăm după cele de care se bucură azi câştigătoarele. În anul următor, urmaşa ei, olteanca Mariana Mirică, a reuşit chiar să urce pe podium, alături de americancele Dorothy Dell Golf, câştigătoarea titlului “Miss Universe 1930”, şi Helen Hannan, ocupanta locului secund.

Aşa suna anunţul pentru primul concurs Miss România

Dudue draga, stimata domnisoara, ursitoarele au fost generoase cu voi. Momentul de acum reprezintă pentru voi anotimpul primăvăratec. Prindeţi acest moment. Vă oferim prilejul. Participaţi la concursul nostru. E o splendidă luptă dată pe judeţe, pe regiuni, pe ţară şi lupta se va da apoi cu frumuseţile de pe întregul glob. Care va birui? Cine ştie, poate că d-ta, sau d-ta, dudue, tânără cititoare cu ochi în cari noaptea şi-a filtrat misterele, sau în cari cerul şi-a picurat seninul.

Iată frumoasele României, în revista Realitatea Ilustrată

Fotografii: Revista Realitatea Ilustrată

În ultimii ani s-au înmulţit scandalurile

Aşa cum nu sunt lipsite de emoţii, concursurile de Miss nu sunt lipsite nici de scandaluri, gafe şi bătăi. Iată câteva dintre cele mai răsunătoare.

În luna decembrie a anului trecut, la Miss Universe 2015, prezentatorul Steve Harvey a făcut o gafă colosală, anunţând greşit câştigătoarea, Miss Columbia, Ariadna Guiterrez Arevalo! După un scurt moment de euforie, pentru biata femeie a urmat agonia. Harvey a revenit şi a spus că, de fapt, Pia Alonzo Wurtzbach, Miss Filipine, este adevărata câştigătoare, iar Miss Columbia a fost nevoită să-i înmâneze acesteia coroana, în timp ce pe obraji îi şiroiau lacrimile...

Miss Columbia, Ariadna Guiterrez Arevalo
Pia Alonzo Wurtzbach, Miss Filipine

La Miss World 2015, concurs desfăşurat în noiembrie în China, Canada a rămas fără reprezentantă. Anastasia Lin, o chinezoaică naturalizată, a fost descalificată după ce organizatorii au anunţat că tânăra a fost declarată persona nongrata în ţara în care s-a născut. Se pare că autorităţile chineze au fost deranjate de criticile pe care Anastasia le-a verbalizat şi au vrut, astfel, s-o pedepsească.

Anastasia Lin

Miss Zimbabwe 2015 a fost deposedată de titlu din cauza comportamentului imoral, după ce au apărut fotografii cu ea nud pe serviciul de mesaje instant WhatsApp. Emily Kachote, de 25 de ani, a încălcat astfel regula conform căreia regina frumuseţii nu trebuie să pozeze dezbrăcată. Şi Miss Zimbabwe 2014 şi-a pierdut coroana tot în urma unui scandal cu fotografii nud. Iar în 2003, o altă Miss Zimbabwe, Linda Van Beek, a fost forţată să renunţe la titlu pentru că a rămas gravidă. În regulamentul concursului e stipulat ca fetele să nu fie însărcinate pe perioada alegerii titlului şi să nu rămână nici în timpul “domniei”.

Un alt scandal răsunator a fost cel în care a fost implicată Miss Sinaloa 2008 (Sinaloa este un stat mexican - n.r.). Acesteia i s-a retras titlul după ce a fost reţinută pentru trafic de arme. Laura Zuniga a fost arestată în apropierea oraşului Guadalajara.

Laura Zuniga

Finala Miss Amazonia 2015 s-a terminat cu bătaie şi scandal! Sehislane Hayalla, una dintre concurente, nu a putut accepta faptul că nu a obţinut premiul cel mare, aşa că a luat-o la bătaie pe Carolina Toledo, câştigătoarea concursului, şi i-a smuls coroana de pe cap. (Andreea Ciocănel)

Competiţiile pentru copii au luat-o razna: sâni falşi la 4 ani, botox la 8

Concursurile de frumuseţe pentru copii au deja tradiţie în America. Au început în anii ’60, la iniţiativa unui parc de distracţii din New Jersey. Dacă iniţial se adresa doar fetelor cu vârste între 13 şi 17 ani, pe măsură ce anii au trecut, tot mai multe mămici au vrut să îşi vadă fiicele “Miss”.

Aşa se face că în 1964 erau deja 35.000 de copii înscrişi, lucru care a dus la crearea unor categorii de vârstă. În prezent, în SUA există peste 250.000 de concursuri de frumuseţe pentru copii în fiecare an, cei mai tineri participanţi având doar câteva luni. Popularitatea acestor competiţii a dus la crearea unei industrii evaluate la 20 de miliarde de dolari anual.

Arhiva foto

Francezii le-au interzis prin lege

Concursurile de frumuseţe pentru copii sunt unele dintre cele mai controversate competiţii de gen, nu numai din pricină că atrag ca un magnet pedofilii, dar şi pentru că părinţii ajung să facă lucruri teribile din dorinţa ca fetiţele lor să fie desemnate Miss. O femeie din California, SUA, i-a injectat botox fiicei sale de 8 ani pentru a elimina nişte riduri imaginare. În plus, a recunoscut că o epilează cu ceară. O alta i-a pus fetiţei ei de numai 4 ani sâni falşi şi gene false, i-a tapat părul, a machiat-o, a îmbrăcat- o într-o rochie ţipătoare şi a învăţat-o să se mişte ca Marilyn Monroe pe scenă, trimiţând pupici către juriu şi spectatori...

Bronzul artificial, unghiile date cu ojă, tratamentele corporale şi faciale sunt alte “trucuri” la care apelează părinţii copilelor înscrise în concurs... Sinistra modă ce transformă nişte copile în femei fatale nu a pătruns în Europa, însă în 2013, ca urmare a unui pictorial cu fetiţe purtând rochii mulate şi pantofi cu toc, Franţa a decis că mai bine previne decât să se vadă pusă în faţa faptului împlinit şi a interzis organizarea concursurilor de frumuseţe destinate copiilor sub 16 ani. Pedeapsa pentru cine încalcă această lege nu e deloc de neglijat: închisoare până la doi ani şi o amendă de 30.000 de euro.

În alt registru

Mona e Miss Bălţata Românească

În România, de câţiva ani, până şi văcuţele defilează la concursuri de miss. De exemplu, cea mai recentă câştigătoare a titlului de “Miss Bălţata Românească” a fost o debutantă. Miss Mona sau “Bădăuza”, cum o alintă proprietarul ei, a încântat juriul de la expoziţia de la la Băcia, în judeţul Hunedoara, şi le-a suflat trofeul de sub nas celorlalte 24 de vaci şi juninci. “Sunt foarte bucuros şi mândru de Mona mea. Bădăuza mea, cum îi mai spun eu, are 10 ani şi doi viţeluşi acasă”, a povestit proprietarul văcuţei. Mona a plecat acasă nu doar cu o medalie, ci şi cu un premiu constând în furaje.

Arhiva foto

«Miss Bumbum», titlul pentru cel mai frumos fund

Din 2011 încoace, posteriorul feminin are propriul concurs de frumuseţe. În Brazilia se ţine anual “Miss Bumbum”, o competiţie la care se alege cel mai frumos şi mai bombat fund. E bătaie mare pe titlu: la fiecare ediţie, juriul are de ales din cel puţin 500 de candidate! Numele concursului vine de la “bumbum”, care în Brazilia e cel mai folosit cuvânt pentru a te referi la fundul cuiva.

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!