Nu toţi românii sărbătoresc cu ouă roșii, carne de miel și pască cele trei zile ale Paștelui. Cum sărbătoresc adepții altor religii

Comentează
Arhiva foto

Paștele la alte culte. În acest an, atât ortodcșii, cât și catolicii serbează în aceeași zi Paștele și Învierea Mântuitorului. Însă nu toţi românii sărbătoresc cu ouă roșii, carne de miel și pască cele trei zile ale Paștelui.

Ortodocșii și catolicii adună peste 85% din cei peste 20 de milioane de români numărați la ultimul recensământ. Altfel spus, astăzi, în prima zi de Paște, 17 milioane de români vor spune "Hristos a Înviat", vor ciocni ouă roșii și vor mânca pască. Însă trei milioane de români au alte obiceiuri. În România există 18 culte recunoscute oficial de statul român.

Spre exemplu, cu ocazia Paștelui, Adventiştii de ziua a 7-a participă la ritualul spălării picioarelor şi se împărtăşesc cu azimă şi must, adepţii cultului Martorii lui Iehova se întâlnesc după apusul soarelui ca să vorbească despre Mortea şi Învierea lui Hristos, iar evreii mănâncă miere cu nucă. „Paştele” acestora nu coincide însă cu cel al otodocşilor.

Cu miel, dar fără ouă

Evreii au sărbătorit pe 4 aprilie Pesahul, care se aseamănă destul de mult cu Paştele ortodocşilor, exceptând ouăle vopsite. În timp ce creştinii sărbătoresc Învierea lui Hristos, evreii celebrează eliberarea din robia egipteană. „Consumăm carne de miel cu azimă-pâine nedospită, timp de şapte zile. Pe masă mai trebuie să avem frunze de pătrunjel şi leuştean care să semnifice viaţa grea pe care au avut-o evreii în Egipt timp de 430 de ani. Consumăm şi miere cu nucă care semnifică ideea de cărămidă şi faptul că evreii au fost folosiţi ca sclavi în construcţii”, explică un reprezentant al comunității.

Ritualul sacrificării mielului are loc între orele 15.00-17.00. În trecut, dacă un evreu nu putea participa la sacrificarea mielului pascal, era obligat să îndeplinească acelaşi ritual o lună mai târziu. Dacă refuza, era exclus din comunitate prin lapidare.

Adventiștii se împărtășesc cu must

Cei 100.000 de adventişti de ziua a 7-a  din ţara noastră sărbătoresc Învierea Domnului de patru ori pe an, sâmbăta. Ceremonia este mai mult spirituală şi nu trece prin stomac: nu există tradiţia cozonacilor, sacrificării mielului sau a înroşirii ouălor. Enoriaşii merg la biserică, ascultă predica pastorului, participă la ritualul spălării picioarelor (separat femei şi bărbaţi) şi primesc împărtăşanie cu azimă şi must (tot ce este fermentat este considerat păcat). Masa este mai specială, dar fiecare pregăteşte ce doreşte. „Sunt unele familii care fac cozonaci sau chiar vopsesc ouă, de dragul copiilor, dar asta nu are legătură cu tradiţia, pentru că nu ciocnesc. În rest, dacă ne întâlnim cu ortodocşi răspundem la salutul, pentru că nu este nimic neadevărat”, a declarat Ioan Câmpean Tătar, secretarul Uniunii Bisericii Adventiste de ziua a 7-a.

Adventiştii consideră că Paştele ortodox pune preţ  mai mult pe tradiţii care nu au legătură cu învăţăturile Bibliei.  „Biserica adventistă nu sărbătoreşte Paştele, ci Sfânta Cină, care aminteşte de momentul în care Isus, înainte de se jertfi, a luat pâinea, a frânt-o şi le-a oferit-o ucenicilor, spunându-le <>. Până atunci vechiul legământ se baza pe jertfa mielului.Sacrificarea mielului este doar o tradiţie, nu apare în Sfânta Scriptură. Tradiţiile sunt frumoase, dar când vin în contradicţie cu Biblia, eu aleg Biblia”, spune un enoriaş adventist.

Martorii lui Iehova, fără ouă roșii

De regulă, enoriaşii se strâng pentru rugăciune după apusul soarelui şi, timp de o oră, discută pe firul istoriei despre Moartea şi Naşterea lui Hristos. În final, sunt împărtăşiţi cu pâine şi vin. Sărbătoarea este simplistă, fără ouă roşii, drob sau pască. „Paştele vine de la evrei în 1513 î.Hr. Până în anul 33 d.Hr., s-a jertfit mielul, după care Isus a instituit un alt legământ în momentul în care a rupt pâinea la Cina cea de taină. De aceea, nu consumăm miel şi nu avem datini cu ouăle roşii. Maria Magdalena nici nu avea voie să se apropie de mormântul lui Isus, dar să mai aducă ouă”, ţină să precizeze Ioan Gordea, preşedintele Asociaţiei Martorii lui Iehova din Cluj-Napoca.

Musulmanii au Ramadanul

Nici comunitatea musulmană nu serbează astăzi Paştele, întrucât nu-l recunosc pe Isus ca fiind fiul lui Allah, ci ca pe un profet. Sărbătoarea care se apropie cel mai mult de Înviere este Ramadanul, celebrat după o lună de post negru, de la răsărit până la apus. În această zi, sunt pregătite mâncăruri speciale, musulmanii îmbracă hainele lor cele mai bune şi prietenii se vizitează între ei.

Lista celor 18 culte

La recensământul din 2011 au fost înregistrate 18 religii, plus cei care au susținut că nu fac parte din niciun cult sau au refuzat să răspundă la această întrebare din chestionar. Predominantă este cea ortodoxă cu 16.307.004 de adepți dintr-o populație de 20.121.641 de persoane, urmată de cea romano-catolică (870.774 de persoane).

1. Religia: ORTODOXA 81.04 %
Cel mai mare procent: 94.66%, in judetul Valcea, respectiv 351.851 de persoane.
La nivel national sunt 16.307.004 de membri ai acestei religii.

2. Religia: ROMANO CATOLICA 4.33 %
Cel mai mare procent: 64.55%, in judetul Harghita, respectiv 200.663 de persoane.
La nivel national sunt 870.774 de membri ai acestei religii.

3. Religia: REFORMATA 2.99 %
Cel mai mare procent: 32.25%, in judetul Covasna, respectiv 67.791 de persoane.
La nivel national sunt 600.932 de membri ai acestei religii.

4. Religia: PENTICOSTALA 1.80 %
Cel mai mare procent: 7.53%, in judetul Suceava, respectiv 47.773 de persoane.
La nivel national sunt 362.314 de membri ai acestei religii.

5. Religia: GRECO-CATOLICA 0.75 %
Cel mai mare procent: 7.13%, in judetul Satu Mare, respectiv 24.568 de persoane.
La nivel national sunt 150.593 de membri ai acestei religii.

6. Religia: BAPTISTA 0.56 %
Cel mai mare procent: 3.81%, in judetul Bihor, respectiv 21.934 de persoane.
La nivel national sunt 112.850 de membri ai acestei religii.

7. Religia: ADVENTISTA DE ZIUA A SAPTEA 0.40 %
Cel mai mare procent: 1.63%, in judetul Mures, respectiv 8.979 de persoane.
La nivel national sunt 80.944 de membri ai acestei religii.

8. Religia: MUSULMANA 0.32 %
Cel mai mare procent: 6.42%, in judetul Constanta, respectiv 21.410 de persoane.
La nivel national sunt 64.337 de membri ai acestei religii.

9. Religia: UNITARIANA 0.29 %
Cel mai mare procent: 6.76%, in judetul Harghita, respectiv 21.023 de persoane.
La nivel national sunt 57.686 de membri ai acestei religii.

10. Religia: MARTORII LUI IEHOVA 0.25 %
Cel mai mare procent: 1.27%, in judetul Mures, respectiv 6.981 de persoane.
La nivel national sunt 49.820 de membri ai acestei religii.

11. Religia: CRESTINA DUPA EVANGHELIE 0.21 %
Cel mai mare procent: 0.66%, in judetul Arges, respectiv 4.015 de persoane.
La nivel national sunt 42.495 de membri ai acestei religii.

12. Religia: CRESTINA DE RIT VECHI 0.16 %
Cel mai mare procent: 4.13%, in judetul Tulcea, respectiv 8.794 de persoane.
La nivel national sunt 32.558 de membri ai acestei religii.

13. Religia: EVANGHELICA LUTHERANA 0.10 %
Cel mai mare procent: 1.89%, in judetul Brasov, respectiv 10.374 de persoane.
La nivel national sunt 20.168 de membri ai acestei religii.

14. Religia: ORTODOXA SARBA 0.07 %
Cel mai mare procent: 1.34%, in judetul Caras-Severin, respectiv 3.948 de persoane.
La nivel national sunt 14.385 de membri ai acestei religii.

15. Religia: EVANGHELICA 0.08 %
Cel mai mare procent: 0.35%, in judetul Sibiu, respectiv 1.402 de persoane.
La nivel national sunt 15.514 de membri ai acestei religii.

16. Religia: EVANGHELICA DE CONFESIUNE AUGUSTANA 0.03 %
Cel mai mare procent: 0.33%, in judetul Brasov, respectiv 1.794 de persoane.
La nivel national sunt 5.399 de membri ai acestei religii.

17. Religia: MOZAICA 0.02 %
Cel mai mare procent: 0.08%, in judetul Bucuresti, respectiv 1.459 de persoane.
La nivel national sunt 3.519 de membri ai acestei religii.

18. Religia: ARMEANA 0.00 %
Cel mai mare procent: 0.02%, in judetul Harghita, respectiv 70 de persoane.
La nivel national sunt 393 de membri ai acestei religii.

ALTA RELIGIE 0.15 %
Cel mai mare procent: 0.88%, in judetul Suceava, respectiv 5.580 de persoane.
La nivel national sunt 30.557 de membri ai acestei religii.

ATEI 0.10 %
Cel mai mare procent: 0.43%, in judetul Bucuresti, respectiv 8.067 de persoane.
La nivel national sunt 20.743 de membri ai acestei religii.

FARA RELIGIE 0.09 %
Cel mai mare procent: 0.40%, in judetul Mures, respectiv 2.201 de persoane.
La nivel national sunt 18.917 de membri ai acestei religii.

INFORMATIE NEDISPONIBILA 6.26 %
La nivel national sunt 1.259.739 de persoane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!