Cum se formează eclipsa de Soare care se poate vedea și din România. Și cum ar arăta una pe Marte

Comentează

Astăzi, 10 iunie, pe Pământ se va putea observa o eclipsă parțială de Soare, vizibilă și din nordul României. Libertatea a vorbit cu „vânătorul de eclipse” – Cătălin Beldea –, care este astrofotograf și pasionat de astronomie, despre cum se formează eclipsele și, mai ales, cum s-ar putea vedea o astfel de eclipsă de pe Planeta roșie.

  • În contextul în care trei națiuni: SUA, China și Arabia Saudită au trimis sateliți și roveri pentru a explora planeta Marte, fiind discuții avansate de a lansa un zbor uman în următorii 20 de ani, milioane de oameni stau cu gândul și ochii spre spațiu. Libertatea va realiza o serie de materiale științifice despre atracția planetei Marte pentru astronomi, cercetători și pasionații de știință.

Cătălin Beldea, editor al Revistei „Știință și Tehnică”, a văzut 11 eclipse totale de Soare, până în prezent, de pe Pământ, și explică faptul există unele diferențe care transformă experiența trăită pe Pământ, față de Marte, într-una cu adevărat spectaculoasă.

Cătălin Beldea, dreapta

Primul element din „ecuația eclipsei” de pe Marte este satelitul care să se interpună în fața Soarelui, un corp rotund și cu proporții similare cu astrul care luminează Sistemul Solar. Pământul are Luna, un corp de 400 de ori mai mic decât Soarele, dar care, aflându-se de 400 de ori mai aproape, favorizează fenomenul de eclipsă totală cam o dată la 1,4 ani, după cum explică Cătălin Beldea.

Doi sateliți orbitează Marte: Phobos și Deimos

Practic, ca o eclipsă să aibă loc avem nevoie de un corp care să acopere Soarele. Acesta trebuie să fie rotund, asemănător Soarelui ca proporții, pentru a-l putea acoperi pe de-a-ntregul și eclipsa să fie completă, să putem vedeam «coroana solară», asta este ceea ce ne interesează. Dacă avem un corp mult mai mare, avem o problemă fiindcă s-ar putea să acopere coroana.Cătălin Beldea:

Pe Marte lucrurile sunt mai complicate: nu există un corp suficient de mare sau cu o formă similară cu a Soarelui care să fie satelit al planetei.

„Avem doi «cartofi»”, explică astrofotograful. Sunt doi asteroizi cu formă neregulată care se învârt la distanțe apropiate de Planeta roșie. Primul este Phobos, care e până la 12 kilometri diametru și se învârte la circa 6.000 de kilometri de planetă. Cătălin Beldea spune că nu e suficient de aproape ca să acopere în întregime Soarele, „seamănă c-un pietroi, nu ar putea fi suficient pentru o eclipsă, dimensiunea lui nu îi permite să atingă acel echilibru”.

Phobos lasă însă urme pe Marte când trece prin fața Soarelui. Rover-ul marțian Curiosity a surprins imagini cu cei doi sateliți intersectându-se pe cerul planetei.

 https://www.youtube.com/watch?v=DaVSCmuOJwI&ab_channel=NASAJetPropulsionLaboratory 

Satelitul Deimos – o pată pe cer

Al doilea satelit, Deimos, este și mai mic, aproximativ 6 kilometri în diametru, și se învârte la 23.000 de kilometri de planetă, acoperind cam a 12-a parte din discul solar. Prin urmare, tranzitul său prin fața Soarele se vede ca o umbră, așa cum este vizibil de pe Pământ tranzitul planetelor Venus sau Mercur peste discul solar.

Deși nu se poate vedea o eclipsă a Soarelui de pe planeta Marte, Cătălin Beldea propune o soluție ingenioasă: să utilizăm forma planetei în sine pentru a ne bucura de o eclipsă totală.

Satelitul Deimos al lui Marte. Fotografie via NASA

„Ca să putem călători pe Marte vom folosi o navă, iar dacă tehnologia ne va permite ne putem poziționa în spațiu astfel încât planeta însăși să intre în fața discului solar, putem să fim în umbra oricărei planete ca să generăm o eclipsă completă de Soare. La o distanță rezonabilă, calculabilă, să fim în vârful conului de umbră pe care Marte, în cazul acesta, îl lasă în spate. Este singurul loc legat de planeta Marte unde putem vedea o eclipsă”, a spus Cătălin Beldea.

Eclipsa de Soare care se vede din România

Până să ajungă în spațiu sau pe Marte, „vânătorul de eclipse” este prezent pe 10 iunie la Muzeul de Științe Astronomice din Baia Mare pentru a vedea eclipsa parțială de Soare care se poate observa și de pe suprafața țării noastre. Eclipsa inelară se poate vedea pe o bandă destul de îngustă – Canada, Groenlanda, spre Polul Nord sau Siberia.

Fazele de parțialitate pot fi văzute din America, Europa și Asia de Nord. În România, o magnitudine foarte mică a eclipsei poate fi văzută în zona de deasupra Carpaților, în Transilvania, Nordul Moldovei sau al Banatului.

„Îi invit pe toți cei din zonă de la Baia Mare să vină la planetariu, avem la dispoziție telescoape cu filtre solare cu care să observăm eclipsa. Nimeni nu poate să se uite fără filtru solar, nici cu instrument optic, dar nici fără. Este o mușcătură mică a Lunei din Soare, dar chiar și așa este spectaculoasă și poate fi văzută mai ales din orașele din Nord – Baia Mare, Satu Mare, Suceava, Rădăuți, Sighetu Marmației – toată zona e favorabilă, doar dacă este cer senin, desigur”, a completat Cătălin Beldea.

 https://www.youtube.com/watch?v=cJ9fDbx7QkM&ab_channel=CosmoSapiens 
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește