Ministrul de Finanțe Florin Cîțu a prezentat modul în care se vor împărți banii la rectificarea bugetară din această lună. Acesta a arătat că vor primi mai mulți bani ministerele Sănătății și Muncii, primul pentru combaterea crizei sanitare, iar cel din urmă având de plată majorarea pensiilor și a alocațiilor.
UPDATE 20.40: Minstrul de Finanțe a încheiat conferința de presă în care a dat detalii despre rectificarea bugetară fără a preciza cu cât vor crește pensiile. Ulterior, într-un interviu la Realitatea Plus, Ionel Dancă, șeful Cancelariei Guvernului, a declarat că punctul de pensie va crește de la 1.265 de lei la 1.442 de lei, adică o majorare de 14%.
Rectificarea bugetară pornește de la premiza că economia va scădea cu 3,8% în acest an, față de estimarea inițială de 1,9%. Deficitul bugetar crește la rândul său de la 6,7% la 8,6% din Produsul Intern Brut (PIB).
Cîțu a acuzat că România a pornit cu un handicap, având un deficit de 4% în 2019, din cauza PSD.