Consilierii lui Joe Biden au discutat despre posibilitatea ca președintele democrat aflat în dificultate să fie supus unui test cognitiv anul trecut, în timp ce se pregătea de alegeri, dar în cele din urmă au decis ca acesta să nu-l mai facă, dezvăluie o carte scrisă de trei jurnaliști politici americani.
Cuprins:
Dezbaterea despre acuitatea mentală a lui Biden și vârsta sa au reprezentat o problemă acută în perioada premergătoare alegerilor din 2024, în care Biden s-a retras în cele din urmă din campania sa de realegere în favoarea vicepreședintei sale, Kamala Harris.
Acum, cartea scrisă de trei jurnaliști politici americani, intitulată „2024: Cum și-a luat Trump Casa Albă înapoi și democrații au pierdut America”, a dezvăluit că, în 2024, consilierii lui Biden au discutat serios despre un test cognitiv.
Cartea relata că discuția a avut loc în februarie 2024. În cele din urmă, nu s-a mai efectuat un astfel de test.
„Consilierii lui Biden erau încrezători că va trece un test cognitiv, conform cărții, dar se temeau că simplul fapt că ar fi susținut un astfel de test ar ridica noi întrebări despre abilitățile sale mentale”, scrie în noua carte, citată de The Guardian.
Ulterior, în vara anului 2024, Biden a avut o performanță slabă la dezbaterea împotriva lui Donald Trump, un rezultat care i-a șocat atât pe alegători, cât și pe colegii săi democrați.
În cele din urmă, pe fondul presiunilor intense de a se retrage, Biden s-a retras în favoarea Kamalei Harris. Harris a pierdut apoi alegerile prezidențiale în fața lui Trump, care a obținut cel de-al doilea mandat.