Cum supraviețuiește fără activitate o firmă de stat din Iași înființată în urmă cu 12 ani. Singurul semn de viață: plata salariilor fără întârziere 

 1 comentariu
Vedere aeriana a unui parc industrial in constructie

O firmă de stat funcționează de peste 12 ani doar din banii depuși în cont la înființare, iar singura activitate a fost să achite salarii.

Consiliul Județean (CJ) Iași a înființat Iași Industrial Park cu scopul de a amenaja primul parc industrial al autorității locale. Societatea a avut nevoie de 7 ani pentru a contracta un constructor, alți peste 3 ani pentru lucrări, iar de 2 ani nu reușește să operaționalizeze parcul.

Situația de la CJ Iași contrastează puternic cu performanța unei comune limitrofe municipiului: în ultimii 10 ani, Miroslava a înființat o zonă industrială în care lucrează acum circa 2.000 de persoane, iar numărul ar urma să se dubleze în următorii ani.

Scurt istoric al „cenușăresei” companiilor de stat ieșene

Ideea realizării primului parc industrial la Iași datează de acum aproape 15 ani: un consilier personal al lui Constantin Simirad, fost președinte CJ, a susținut public necesitatea unei astfel de investiții (2012). Firma a fost înființată în 2014, în timpul mandatului la CJ Iași a lui Cristian Adomniței (PNL). Instalarea unui liberal în fruntea societății nu a fost compatibilă cu viziunea lui Maricel Popa (PSD), care l-a succedat în funcție pe fostul ministru, iar proiectul a stagnat.

Odată cu alegerea unui alt liberal în fruntea instituției (2020), actualul președinte Costel Alexe (PNL), a fost lansată licitația de execuție și desemnat un constructor. În perioada august 2021 – decembrie 2024 au fost realizate lucrări de amenajare a terenului, relocări și racord la rețele de utilități, precum și construirea unui sediu administrativ. Valoarea inițială a contractului a fost de 15 milioane de lei, iar în urma a patru acte adiționale, a sărit la peste 21 milioane de lei, respectiv o creștere de 41%.

Chiar dacă lucrările au fost recepționate, parcul nu este astăzi operaționalizat. În esență, firma Iași Industrial Park SRL trebuia să organizeze licitații de concesionare a unor terenuri care însumează peste 17 hectare.

Parcul industrial este poziționat strategic: în comuna Lețcani, la 12 km de municipiul Iași, cu deschidere la drumul european și în proximitatea traseului autostrăzii A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni.

În 12 ani, firma s-a „hrănit” din capitalul social

În perioada 2014 – prezent, Iași Industrial Park nu a desfășurat activitatea pentru care a fost înființată. Acest lucru este admis inclusiv de șefii CJ, care de-a lungul anilor au invocat diverse motive pentru lipsa de operaționalizare a parcului: de la întârzierea lucrărilor de execuție pe fondul unor aspecte neprevăzute și până la elemente de ordin birocratic.

La înființare, CJ Iași a virat 2,5 milioane de lei în conturile societății. De atunci și până în prezent, Iași Industrial Park a consumat peste 2,1 milioane de lei din acest capital social. În cei peste 12 ani de „activitate”, firma a avut anual unul sau doi angajați, alături de un administrator.

În 2025, cheltuielile de personal au fost de 430.000 de lei, iar 75% din această sumă au reprezentat fonduri aferente administratorilor societății. Anul acesta, a fost aprobată o scădere cu 30% a cheltuielilor de personal.

Până la finalul anului 2025, societatea a fost condusă de administratorul numit în perioada lui Adomniței (Laurențiu Rădulescu), el încasând remunerația lunară (peste 1.200 de euro) până la momentul plecării de pe post.

Noul șef, Marian Lupu, este consilier județean PMP și a ajuns administrator provizoriu în virtutea alianței locale PNL-PMP. El este neremunerat, dar conduce și o altă entitate a CJ: o asociație („Iași Infrastructură”) care ar urma să deruleze câteva proiecte de infrastructură importante precum centurile sud ale orașului Podu Iloaiei și municipiului Iași.

„Pentru anul 2027, având în vedere estimarea începerii operaționalizării parcului industrial, se estimează creșterea numărului de personal la 5 persoane, prin angajarea unei secretare cu program de lucru de 8 ore/zi și un venit brut în sumă de 6.000 de lei, a unui mecanic de întreținere cu timp parțial de două ore/zi, cu un venit brut lunar de 3.500 de lei, și a unui electrician cu timp parțial de două ore/zi și un venit brut de 2.500 de lei”, se precizează în raportul citat.

În paralel, CJ Iași va trebui să asigure funcționarea unui consiliu de administrație format din cel puțin trei persoane. În prezent, doi dintre administratori sunt provizorii (ambii neremunerați), iar cel de-al treilea este la începutul mandatului de 4 ani.

Vicepreședinte al CJ Iași: „Am fost obligați să ținem societatea în viață”

Bugetul pe anul în curs al Iași Industrial Park a fost aprobat în ultima săptămână din luna iunie. Dezbaterile din plen au fost tensionate, în condițiile în care opoziția (consilieri USR și PSD) a acuzat tergiversările și sinecurile de-a lungul timpului din cadrul societății. În același timp, au fost puse sub semnul întrebării sumele alocate pentru bunuri și servicii (circa 310.000 de lei), având în vedere că parcul încă nu este operaționalizat.

În explicațiile oferite, Marius Dangă, vicepreședinte al CJ Iași din anul 2020, a invocat că aceste fonduri sunt pentru pază, contabilitate, audit intern, alături de cheltuieli juridice, utilități și altele. În ceea ce privește reproșurile legate de inactivitatea firmei, vicele CJ a vorbit despre probleme întâmpinate în timpul lucrărilor și o serie de pași birocratici care au trebuit să fie îndepliniți.

Într-o declarație ulterioară, Marius Dangă a precizat că CJ nu a putut desființa societatea întrucât acest lucru ar fi dus la pierderea statutului de parc industrial pentru amplasamentul de la Lețcani.

„AMEPIP confirmă că menținerea regimului de parc industrial este condiționată juridic de existența administratorului și că încetarea activității acestuia conduce la pierderea titlului de parc industrial. Așadar, suntem obligați să ținem societatea «în viață», chiar și cu perfuzia denumită «capital social» și în paralel să accelerăm procesul de acces al operatorilor economici în parc. Nu ne-a ajutat deloc obligația instituită prin lege de a avea un consiliul de administrație de minimum trei persoane (ar fi putut funcționa bine, în continuare, cu un singur administrator), dar am apreciat că cei doi administratori provizorii au acceptat să nu fie remunerați. Cred că e o premieră la nivel național”, a comentat Marius Dangă.

AMEPIP este autoritatea națională care monitorizează instituțiile de stat, inclusiv cele la nivel local.

Dangă a adăugat că obiectivul CJ Iași este „operaționalizarea efectivă” a parcului industrial prin atragerea de investitori și valorificarea infrastructurii realizate. Investiția totală la nivelul parcului se ridică la aproape 30 milioane de lei.

„După armonizarea statutului juridic al terenului (pentru care trebuie să mulțumim consilierilor locali din Lețcani pentru înțelepciune) și obținerea avizului Consiliului Concurenței pentru schema de ajutor de minimis pentru rezidenții și administratorul parcului industrial (aprobată de CL Lețcani în mai a.c.) urmează aprobarea regulamentului de acces în parc pentru rezidenți și demararea efectivă a procesului de ocupare a parcelelor”, a mai spus Dangă. Comuna Lețcani este partener în proiect, în condițiile în care a pus la dispoziție cele aproape 20 ha pentru parcul industrial.

Iași Industrial Park ar urma să concesioneze, pe parcursul anului 2027, o suprafață totală de 17,2 ha împărțită în 15 parcele, cuprinse între 2.500 și 24.000 mp.

Parcul industrial Miroslava a creat 2.000 de locuri de muncă

În aceeași perioadă în care CJ Iași a făcut demersuri pentru parcul industrial de la Lețcani, la mai puțin de 4 km de acest amplasament a luat ființă zona industrială Miroslava.

Primăria din această localitate a investit în amenajarea unui parc în jurul fabricii americanilor de la Phinia (fostul Delphi). În prezent, sunt peste 50 de rezidenți care au creat în jur de 2.000 de locuri de muncă. Estimările primarului Dan Niță sunt că acest număr se va dubla în următorii ani, având în vedere proiectele în execuție sau în pregătire.

Dezvoltarea zonei industriale Miroslava a impulsionat investiții și în imediata apropiere a parcului administrat de primăria comunală. De exemplu, în perioada următoare, Kaufland va construi cel de-al treilea centru logistic din țară în această zonă, iar în vecinătate sunt în execuție parcuri logistice și industriale inițiate de firme private.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    MistyDo49 02.07.2026, 12:11

    Au învățat unii de la alții... Unde este controlul Curții de Conturi? Dar sigur... șefii de la Crte sunt politruci ..cei mai politruci , din diferite partide... Multă mizerie... Cine va pune piciorul în prag?

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!