Vremea în aprilie 2025 se anunță capricioasă, conform prognozei meteorologilor, astfel că temperaturile vor fluctua, cu perioade mai calde și mai reci decât normalul acestei luni, a spus șefa ANM, Elena Mateescu, la Digi 24.
Cuprins:
Prima zi a lunii aprilie va aduce temperaturi de până la 21 de grade Celsius, peste media obișnuită.
„Prima zi a lunii aprilie va aduce vreme ușor mai caldă decât în mod obișnuit, între 11 până la 20... 21 de grade Celsius și e posibil ca începând din a doua parte a săptămânii viitoare să avem temperaturi ușor în creștere, astfel încât din nou să consemnăm aceste valori. În același timp vor fi și alternanțe în ce privește regimul de temperaturi”, a declarat directoarea Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
Totodată, meteorologul estimează pentru aprilie 2025 o vreme mai caldă decât normalul perioadei, dar și valori la polul opus.
„Se pare că și a doua lună din această primăvară va fi caracterizată de perioade în care să vorbim de temperaturi peste normal, urmate de zile cu temperaturi ușor sub norme”, a continuat Elena Mateescu.
Meteorologii anticipează ploi în mare parte a țării în prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 31 martie - 27 aprilie. De asemenea, la munte sunt așteptate ninsori.