Cum văd rușii ofensiva din Ucraina? Contradicții între pace și război: returnarea teritoriilor ocupate, exclusă

 5 comentarii
Foto: Profimedia

Rușii se pronunță aproape în egală măsură atât pentru încheierea păcii, cât și pentru continuarea războiului din Ucraina, relatează The Moscow Times, care citează un sondaj efectuat de Centrul Levada, considerat ultimul institut de sondare a opiniei publice independent din Rusia.

După aproape doi ani și cinci ani de invazie rusă la scară largă în Ucraina, ponderea cetățenilor ruși care sunt în favoarea discuțiilor de pace a atins un maxim istoric de 58%. Aceasta este una dintre concluziile-cheie ale celui mai recent sondaj realizat de Centrul Levada, notează sursa citată.

Pace și război deopotrivă

Directorul Levada, Denis Volkov, atribuie această tendință și altele observate în rândul opiniei publice ruse unei anumite schimbări în retorica oficială, în special din partea liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

„În ultimele săptămâni, el a vorbit mai des despre negocieri de pace: că noi am fi interesați, că Rusia ar fi interesată”, a declarat Volkov într-un interviu acordat pentru The Moscow Times.

Cu toate acestea, sprijinul pentru continuarea războiului rămâne destul de ridicat la Moscova, la 56%, în pofida înclinațiilor tradiționale liberale ale capitalei Federației Ruse.

„Aș putea explica acest procentaj prin faptul că mulți oameni cu mentalitate liberală au părăsit Moscova”, a spus Volkov.

„Pe de altă parte, Moscova este un oraș foarte încărcat ideologic, un oraș al birocraților în mare măsură”, a continuat sociologul rus. „Un aspect important este că Moscova nu suferă la fel ca Belgorod sau alte orașe de graniță”, a subliniat el.

Intoleranți la concesii

În timp ce majoritatea respondenților au spus că sunt în favoarea încheierii păcii cât mai curând posibil, doar 17% cred că Rusia ar trebui să facă concesii semnificative pentru a ajunge la un acord cu Ucraina și aliații săi occidentali.

„Acesta este un grup destul de stabil, format în primul rând din cei care nu aprobă acțiunile Rusiei în Ucraina”, a explicat Volkov.

Totuși, majoritatea rușilor (73-74%) nu își doresc returnarea teritoriilor ucrainene anexate ilegal de Kremlin și se opun (83%) aderării Ucrainei la NATO.

Sondajul Levada dezvăluie, de asemenea, că aproximativ o treime dintre ruși consideră că folosirea armelor nucleare este o soluție acceptabilă. În opinia lui Volkov, acest procentaj poate fi explicat prin discuțiile frecvente despre utilizarea armelor nucleare întreținute de către oficialii ruși și de presa regimului.

„Abordarea acestui subiect în spațiul public dă impresia că este posibil. Cu cât este discutat mai mult acest subiect și cu cât sunt prezentate mai multe argumente de la cel mai înalt nivel, cu atât devine mai acceptabil”, afirmă directorul Centrului Levada.

Cu toate acestea, majoritatea rușilor (52%) consideră că folosirea armelor nucleare este inacceptabilă.

„Noi versus ei”

În general, aproximativ 77% dintre ruși susțin așa-zisa „operațiune militară specială” din Ucraina - un procentaj care a rămas stabil de la începutul invaziei la scară largă și se aliniază îndeaproape cu sprijinul pentru regimul Putin.

Rușii își formează adesea opiniile dintr-o perspectivă „noi versus ei”. „Când punem întrebări suplimentare despre motivul pentru care susțin (războiul - n.r.), răspunsul principal este: «Pe cine altcineva să sprijinim? Îi susținem pe ai noștri, nu pe ceilalți». Oamenii spun: «Sunt băieții noștri, soldații noștri, oamenii noștri, îi sprijinim»”, precizează Denis Volkov.

„Cei care nu susțin (războiul - n.r.) au tendința să creadă că regimul Putin este de vină și văd Ucraina și Occidentul ca fiind de partea dreaptă a istoriei. Ei se identifică mai mult cu Occidentul și au o viziune favorabilă asupra Occidentului”, a adăugat el.

O parte semnificativă a respondenților (aproximativ 30%) își exprimă un sprijin slab pentru război, invocând diverse rezerve.

„În același timp, mulți dintre cei care susțin negocierile sunt de părere că nu este treaba lor să decidă. … Ei cred: «Putin a început, așa că să-l termine el». Ei spun: «Autoritățile știu mai bine, noi suntem prea mici»”, explică sociologul rus.

Aproximativ 65% dintre ruși dau vina pe Occident și pe NATO pentru războiul din Ucraina, o cifră care a crescut cu aproape 10 puncte procentuale în ultimul an, constată The Moscow Times.

În pofida represiunii pe scară largă și a cenzurii din Rusia, cetățenii ruși încă participă la sondaje la fel ca înainte de război, susține Denis Volkov.

Potrivit directorului Centrului Levada, numeroși ruși nu au o opinie clar formulată asupra multor probleme politice și, prin urmare, se bazează foarte mult pe relatările din presa de stat, aflată sub controlul Kremlinului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 10.07.2024, 15:32

    Logica a la rusi. Se opun intrarii Ucrainei in NATO :))) Cu ce drept mai tovarasi? Dar de ce nu s-ar opune ucrainienii intrarii rusiei in cso-ul lor (sau cum se cheama nato-ul rusesc)???? Cine sunt rusii sa stabileasca cum sa-si traiasca viata ucrainienii? P.S. Aviz "istetilor" de serviciu: Maine daca vin rusii sa-ti fure un petic din tara (cum s-a mai intamplat....ce sa vezi), nu or sa vrea sa ti-l mai dea inapoi, ca asa vrea populatia rusiei. Vezi Basarabia, tezaurul, Bucovina de Nord.....

  • Avatar comentarii

    MissionImposibru 10.07.2024, 15:54

    Oameni ca tine sunteti demn de evitat pe strada, de traversat pe celalalt trotuar.Voi sunteti cei care sustineti coruptia in tara asta.Cat timp PNL-PSD sunt "fratii" SUA, este clar ce este SUA si ce vrea de la noi, si asta putem spune si despre Ucraina.Zelenski este un Ciolacu, un Ciuca si un Iohanis care pun pe tava tara in fata intereselor Americii si pentru asta,ne-am saturat de vanzatori de tara ca tine, ca PNL-PSD, de FURTUL, MINCIUNA SI VRAJELILE DE ZI CU ZI CU CARE NE-ATI INFECTAT EXISTENTA.Niste MINCIUNI CARE AR TREBUI SA SE PEDEPSEASCA LA FEL CA SI CRIMA.De cand a inceput conflictul acesti mereu 4-5 useri stau sa ne saboteze mintea cu minciuna lor eterna ca vine RUSIA peste Romania.NE-AM SATURAT.Emigrati in SUA si parasiti tara, si luati PNL-PSD cu voi sa va dea tata Biden viata buna si VIZA WAIVER(la pastele cailor).Stam sa fim datori 170 miliarde la FMI ca sa aibe SUA ce profituri sa scoata din industria militara.RUSINE!

  • Avatar comentarii

    TZTZ 10.07.2024, 18:03

    Crystal clear... cum spun americanii...unda verde pentru Putin sa continue razboiul...sper ca ucrainienii sa reziste atat de mult incat sa existe un armisitiu a intre cele doua Coreei...

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 10.07.2024, 20:00

    Ia-ti pastilele. Ai mare nevoie de ele!!!!

    • Avatar comentarii

      MissionImposibru 10.07.2024, 20:13

      Eu cred ca unul cu user de HULIGAN DE PE STADION, CARE TINE ACEEASI RETORICA probabil platit de cineva din PNL-PSD sa o faca, eu cred ca tu ai nevoie de pastile dar cred, ca tu si altii aveti nevoie de o vizita in transee, ca E FRUMOS, E FOARTE FRUMOS SA TASTEZI CA ARME ARME ARME ARME IN TIMP CE ZECI DE MII MOR.Esti acelasi LUCRU CA RUSUL CARE APASA PE TRAGACI, ACEEASI FIINTA SUNTETI AMANDOI!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 10.07.2024, 20:02

    Nu intelegi nimic din viata asta. Lasa-ne si du-te sa sapi la tunelul dacic!

ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!