Cuplul de spioni ruși eliberat în schimbul istoric SUA-Rusia, dezvăluiri despre viața sub o identitate falsă. Copiii lor au aflat în avion că nu sunt argentinieni

 2 comentarii
Arhiva foto

Spionii ruşi Artiom Dulţev şi Anna Dulţeva, eliberaţi într-un schimb de deţinuţi cu Occidentul, îşi povestesc viaţa sub o falsă identitate, recunoscând că le-au ascuns totul copiilor lor, într-un „control permanent” de sine, până la uitarea limbii materne, relatează AFP.

Artiom Dulţev şi Anna Dulţeva au fost arestaţi în decembrie 2022 în Slovenia, unde s-au instalat în 2017.

Ei deţineau paşapoarte argentiniene sub numele de Ludwig Gisch şi Maria Rosa Mayer Munos, şi locuiau împreună cu cei doi copii, relatează News.ro.

Cei doi soți au fost condamnaţi miercurea trecută de justiţia slovenă la peste un an şi jumătate de închisoare cu privire la „spionaj şi falsificare de documente”, o pedeapsă echivalentă cu timpul pe care îl petrecuseră deja în detenţie.

Primiți ca niște eroi de Vladimir Putin

A doua zi au fost primiţi ca eroi la Moscova de către preşedintele Vladimir Putin personal, după ce au fost eliberaţi în cadrul celui mai mare schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident de după Războiul Rece.

Într-un interviu acordat televiziunii publice ruse, difuzat luni seara, Anna Dulţeva declară că le-a spus copiilor în avionul care-i aducea în Rusia că nu erau argentinieni. „Le-am spus copiilor că suntem ruşi, că ei sunt ruşi şi că suntem familia Dulţev”, a declarat ea.

Aşa cum a recunoscut Kremlinul, ei erau „ilegali” din serviciile de informaţii ruse, agenţi adormiţi care şi-au construit timp de mai mulţi ani o falsă biografie. Ei spun că nu au vorbit niciodată în rusă copiilor lor, ci numai în spaniolă.

Pe pistă, Vladimir Putin i-a primit cu un „buenas noches”.

Anna Dulţeva spune că întâmpină dificultăţi în a-şi aminti limba maternă. Atunci când eşti cufundat, „nu mai gândeşti în limba ta, te controlezi în permanenţă, iar atunci când am sosit (în Rusia) ne-am dat seama că nu mai reuşeam s-o vorbim”, a declarat ea.

În acest interviu, jurnalistul rus afirmă că cei doi agenţi „s-au întâlnit la o discotecă, s-au căsătorit, iar apoi au dispărut. Munca lor începea”.

„Vor descoperi acum ce este borşul”

Tot potrivit jurnalistului, Anna Dulţeva, originară din Nijni Novgorod, ţinea o galerie de artă în Slovenia, iar soţul său, originar din Başchiria, a înfiinţat un „start-up informatic”.

„Dulţevii şi-au crescut copiii ca catolici hispanofoni. Ei vor descoperi acum ce este borşul”, comentează jurnalistul rus.

În timpul detenţiei, Artiom Dulţev spune că un agent îi vizita cu regularitate şi i-a „transmis salutări” de la Vladimir Putin.

În acest reportaj, fiica lor Sofia spune primele vorbe pe care le-a învăţat în rusă.

„Am două bunici, Rusia este foarte frumoasă”, spune ea, încurajată în spaniolă de mama sa. „Cea mai importantă pentru noi este familia, iar familia este ţara noastră”, declară Artiom Dulţev.

Soţia sa spune că-i este „foarte recunoscătoare” lui Vladimir Putin şi că cuplul va continua „să servească Rusia”.

În total, 24 de persoane au fost eliberate

În total, 24 de persoane au fost eliberate în schimbul de deținuți care a avut loc pe 1 august, în care au fost implicate șapte țări – Rusia și Belarus, pe de o parte, și Statele Unite, Germania, Slovenia, Polonia și Norvegia, pe de altă parte. Rusia a eliberat 16 prizonieri, inclusiv unul care fusese închis în Belarus. Printre ei se numără cetățeni germani și americani și disidenți ruși, majoritatea fiind transportați cu avionul în Germania. Occidentul a pus în libertate opt persoane, inclusiv asasinul Vadim Krasikov, care fusese întemnițat de Germania.

FOTO: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    demostene1 07.08.2024, 19:32

    saracii. macar asa se bucurau de messi. acum o sa se bucure de putinica

  • Avatar comentarii

    Adaoli.8761 07.08.2024, 23:02

    Câți de-ăștia mai sunt !? Sistemul lor de spionaj e diabolic.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!