Curăţă singur și eficient aparatul de aer condiţionat. Iată care sunt paşii

Comentează
Arhiva foto

Cum anotimpurile se schimbă rapid, ne putem aştepta la o vară timpurie. De aceea, e bine să îţi pregăteşti din vreme aparatele de aer condiţionat. Acestea trebuie curăţate de praf sau de alte impurităţi pentru a-ţi proteja sănătatea. Altfel rişti să te îmbolnăveşti de diferite afecţiuni oftalmologice, respiratorii sau chiar pulmonare. Iată ce ai de făcut.

Aparatul de aer condiţionat trebuie curăţat frecvent în sezonul cald. Nu e suficient să-I speli doar filtrele, ci să cureţi şi unitatea interioară. De asemenea ai grijă să înlături şi praful depus pe mobilă. Aerul care circulă în încapere ridică praful care pătrunde în căile tale respiratorii. Un aer viciat, plin de praf şi bacterii care proliferează în mediu umed pot produce diverse afecţiuni: oftalmologice, respiratorii şi chiar afecţiuni ale plămânilor. Poţi căpăta rinite, alergii, pneumonii etc.

Scoate aparatul din priză

Primul pas pe care trebuie să-l faci este să scoţi aparatul de aer condiţionat din priză. Acest lucru este valabil în cazul tuturor aparatelor care funcţionează cu curent electric. Altfel te poţi curenta sau rişti ca aparatul să se defecteze.

 

Curăţă unitatea interioară

Aparatele de aer condiţionat sunt alcătuite din două părţi: unitatea interioară, care este montată pe unul dintre pereţii locuinţei tale şi unitatea exterioară, cea care se află montată pe peretele exterior al blocului sau al casei. Din cauza condensului care se formează, pe unitatea interioară se depun o mulţime de bacterii şi ciuperci sau mucegai care pun în pericol sănătatea ta şi a familiei. Unitatea se curăţă cu o cârpă umedă, înmuiată într-o soluţie formată din apă, oţet sau bicarbonat de sodiu. Poţi folosi şi o soluţie din apă şi spirt. Îndepărtează cu grijă stratul de praf şi încearcă să nu-l împrăştii în aer. Mai poţi utiliza şervete umede dezinfectante.

 

Spală masca aparatului

De obicei, masca unităţii interioare a aparatului de aer condiţionat este detaşabilă. Este bine ca să scoţi această componentă atunci când te ocupi de curăţarea aparatului. Aşa o vei şterge mai uşor de praf. Foloseşte o cârpă umedă, spal-o cu apă şi detergent, iar apoi dezinfecteaz-o cu spirt. Mai poţi apela şi la peria îngustă a aspiratorului pentru a curăţa şi în interiorul carcasei. Nu pune masca la locul ei, până nu te asiguri că e foarte bine uscată.

Arhiva foto

Curăţă filtrele de aer

Filtrele de aer sunt confecţionate de obicei din plastic şi pot fi curăţate sau înlocuite cu uşurinţă. Pentru a scoate filtrul, trebuie să rabatezi masca frontală a unităţii interioare până când aceasta se blochează. Apoi, desprinde filtrul de aer şi trage-l în jos. Acesta se poate curăţa folosind o soluţie din apă şi oţet. Se mai poate curăţa la duş. Se pulverizează cu un spray de curăţire special şi apoi se clăteşte sub jetul de la duş. Se şterge cu o cârpă uscată. După spălare şi uscare, introdu partea superioară a filtrului în aparatul de aer condiţionat până când este complet fixat şi închide masca frontală. Atunci când filtrul este acoperit cu praf şi alte impurităţi, aparatul de aer condiţionat nu mai funcţionează la capacitatea sa maximă, ca să nu mai vorbim de pericolele pentru sănătate.

Verifică direcţia jetului de aer

Aparatul condiţionat nu trebuie pus într-un loc direcţionat către canapea sau birou. Astfel jetul de aer rece va fi distribuit spre faţă, cap, ceafă, gât, spate. În acest fel aceste zone ale corpului vor fi expuse şi te poţi îmbolnăvi. Dacă nu ai cum să-l pui altfel, cât timp funcţionează ieşi din cameră.

Schimbă freonul

Dacă aerul condiţionat nu mai funcţionează la capacitatea sa maximă este foarte posibil să nu mai aibă freon. Pentru schimbarea acestuia, trebuie să apelezi la firme specializate. Şi pentru o curăţire profesională ar fi bine să apelezi la ei. Aceste firme folosesc substanţe speciale care sunt pulverizate în interiorul unităţilor sau în radiatoare pentru o curăţare mult mai eficientă. Ar fi bine ca măcar o dată la 2 ani să faci acest lucru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală