Cercetătorii din Spania au oferit detalii despre lucrătorul medical, care a fost testat pozitiv cu câteva zile înainte de Crăciun, în decembrie 2021, și din nou în ianuarie 2022.
Cazul este o dovadă în plus că varianta Omicron poate eluda imunitatea chiar și în cazul unor infecții anterioare recente.
Femeia, care era complet vaccinată și primise o injecție de rapel cu 12 zile înainte, a fost testată pozitiv la un test PCR de depistare a personalului la locul de muncă, pe 20 decembrie. Ea nu a dezvoltat niciun simptom și s-a autoizolat timp de 10 zile înainte de a se întoarce la serviciu.
La 10 ianuarie 2022, la doar 20 de zile de la primul test pozitiv, ea a dezvoltat tuse, febră și s-a simțit în general rău și a făcut un alt test PCR. Acesta a fost, de asemenea, pozitiv.
Secvențierea întregului genom a arătat că pacienta fusese infectată de două variante diferite de Covid. Prima ei infecție a fost cu varianta Delta, iar cea de-a doua cu varianta Omicron, despre care se știe că este mai infecțioasă și că poate eluda imunitatea rezultată din infecțiile anterioare și din vaccinare.
Dr. Gemma Recio, de la Institut Català de la Salut din Tarragona și unul dintre autorii studiului, a declarat: „Acest caz evidențiază potențialul variantei Omicron de a se sustrage imunității anterioare dobândite fie în urma unei infecții naturale cu alte variante, fie în urma vaccinurilor”.
Ea a adăugat că acest caz subliniază importanța supravegherii genomice. „O astfel de monitorizare va ajuta la detectarea variantelor cu capacitatea de a eluda parțial răspunsul imunitar”, a spus ea.
Reinfecțiile sunt înregistrate în Marea Britanie, dar este nevoie de 90 de zile între testele pozitive. Cifrele oficiale sugerează că aproape 900.000 de persoane din Anglia au fost potențial infectate de două ori cu Covid până la începutul lunii aprilie. Cu toate acestea, numărul nu este exact, deoarece numai secvențierea întregului genom poate preciza dacă infecțiile sunt cauzate de diferite variante și nu toate infecțiile sunt raportate.
foto: Hepta