De Alina Serea,

Una dintre măsurile luate de autorități din cauza pandemiei de coronavirus este suspendarea cursurilor. Așadar, elevii ar putea începe școala după Paște. Ministerul Educației a recomandat profesorilor să acceseze platforme educaționale online pentru a preda în continuare elevilor, însă procedura se desfășoară destul de greoi. Dar pe lângă asta, sunt foarte multe cursuri online gratuite, disponibile atât pentru copii, cât și pentru adulți. Există multe în limba română, dar și în limba engleză, foarte simplu de accesat.

Cursuri online și lecții interactive pentru elevi

Cursuri online gratuite pentru elevi și preșcolari- Proedus

Primăria Capitalei pune la dispoziția tuturor elevilor și preșcolarilor cursuri gratuite online, prin intermediul programului Proedus. Activitățile și exercițiile pot fi accesate online după crearea unui cont și sunt clasificate pe grupe de vârstă, începând de la preșcolari și până la elevii clasei a XII-a.

Cursuri pentru elevi pe TVR și TVR.ro

După ce Ministrul Educației a anunțat posibilitatea potrivit căreia școlile vor fi închise până după Paște, Televiziunea Română oferă elevilor aflați în pragul susținerii examenelor – clasele a VIII-a și a XII-a – posibilitatea de a se pregăti prin intermediul emisiunii Teleșcoala, difuzată de luni până vineri, pe TVR 2 și TVR 3 .

De asemenea, cursurile sunt disponibile și online, pe tvr.ro și pe canalul de Youtube al televiziunii publice.

Predarea se va face după manualele aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, iar pe ecran elevii vor avea o bună vizibilitate la tot ceea ce lucrează profesorul pe un laptop.  

Program Teleșcoala TVR

  • Clasa a VIII-a

De luni până vineri, „Teleșcoala” poate fi urmărită pe următoarele tronsoane orare: 9:00-10:00 ore de română și matematică, clasa a VIII-a.

  • Clasa a XII-a

Pentru clasa a XII-a este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, după următorul program: două lecții săptămânale de română și matematică și câte o lecție pe săptămână de biologie, chimie, fizică, istorie și geografie.

Digital Edu – cursuri și exerciții online pentru elevi

Platforma DigitalEdu.ro pune, de asemenea, la dispoziția elevilor cursuri, activități și exerciții pentru elevi. Cursurile sunt structurate pe clase, dar și pe materii.

Mykoolio.com – Cursuri și lecții interactive online

Platforma Mykoolio.com cuprinde sute de lecții interactive și mii de exerciții de matematică și limba română destinate elevilor din clasele I-VIII. Conținutul educațional a fost conceput împreună cu 20 de profesori experimentați.

Cursuri online gratuite de limbi străine pentru copii și adulți

Cursuri online gratuite pentru 50 de limbi străine

Pe goethe-verlag.com/ sunt disponibile gratuit cursuri online cu noțiuni de bază în 50 de limbi străine. Pe lângă cursuri de limba engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, sunt și cursuri de limba chineză, coreeană, turcă, greacă și multe altele.

Cursuri online de limbi străine gratuite

De asemenea, noțiuni de bază pentru a învăța limbi străine la nivel conversațional se pot găsi, foarte ușor de folosit, pe locsen.com/ro. Și aici, doritorii au la dispoziție cursuri gratuite, atât pentru limbi de circulație internațională – engleză, franceză, germană-, dar și pentru limbi mai puțin utilizate precum coreeană, maghiară, chineză, rusă, turcă, japoneză.

Duolingo- cursuri online pentru copii

Site-ul Duolingo.com oferă posibilitatea învățării mai multor limbi străine. Cursurile sunt prezentate într-o manieră atractivă pentru copii astfel încât să poată fi învățate mai ușor. Platforma poate fi accesată în 21 de limbi, printre care și limba română. Fiecare student își poate alege ritmul de învățare.

Cursuri online gratuite de engleză pentru copii și adulți

British Council pune, de asemnea, la dispoziția doritorilor cursuri gratuite de învățare a limbii engleză, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Limba engleză se poate învăța prin intermediul unor exerciții, dar și jocuri și cântece, adaptate fiecărei grupe învățăcei .

Cursuri online de limba franceză

Pe Buzzle.ro pot fi accesate cursuri gratuite de limba franceză. După crearea contului sunt disponibile 100 de lecții online ce te ajută să înveți limba franceză la nivel conversațional.

Cursuri online gratuite pentru copii și adolescenți, în limba engleză

Khan Academy

Una dintre cele mai cunoscute platforme ce conține cursuri online, Khan Academy oferă informații atât pentru copii, cât și pentru părinți și cadre didactice. Copiii pot învață pe diferite niveluri de vârstă, matematică, știință și inginerie, calculatoare, artă și științe umane, economie și finanțe. În plus, pot face teste pentru fiecare domeniu în parte. În plus, părinților și profesorilor li se oferă și sugestii despre cum să faciliteze învățarea copiilor.

Sophia

Sophia este o platformă complexă cu foarte multe cursuri online din mai multe domenii de interes. Cursurile sunt gratuite și oricine poate avea acces.

Stanford University Ecorner

Celebra universitate Stanford oferă peste 3.000 de cursuri video și podcast-uri gratuite despre leadership, creativitate și inovație, product development, antreprenoriat, carieră, finanțe.

Code.org – Cursuri de programare pentru copii și părinți

O platformă prin care copiii pot să învețe programare. Code.org au un modul introductiv în programare, prin care te învață bazele programării și este extrem de distractiv. Deși este adresat copiilor, orice adult care nu are deloc cunoștințe de programare, poate asimila cunoștințe de bază.

EdEx

O platformă educațională cu foarte multe cursuri oferite de universități importante din întreaga lume. Misiunea declarată a platformei EdEx este de a crește accesul la o educație de înaltă calitate pentru oricine și oriunde. Cursurile pot fi urmate în mod gratuit, dar certificatele se pot obține numai în baza unor taxe.

Cursuri online gratuite oferite de Google

Bazele marketingului digital – Un curs online gratuit oferit de Google. Acesta are 26 de module și durează, în total, 40 de ore. La finalul cursurlui, poți obține și un certificat Google.

Lansează o afacere online –Un alt curs oferit gratuit de Google are 7 module și durează 3 ore.

Vorbitul în public – Un curs scurt, de numai o oră, oferit de cei de la Google, acesta cuprinde noțiuni elementare despre vorbitul în public și cum te pregătești atunci când trebuie să faci față pentru o anumită audiență.

Găsește un nou loc de muncă- Un curs cu un singur modul oferit de Google din care poți afla cum să creezi un CV, cum să te pregătești pentru interviuri și cum să obții un loc de muncă.

Cursuri online gratuite, pe diferite domenii

Digi Hub- este o platformă ce poate fi accesată gratuit, în limba română. Aceasta conține cursuri online pe mai multe domenii, precum business, dezvoltare personală, îndrumări vocaționale.

Ecursuri.ro– este o platformă cu o varietate de cursuri online gratuite în format text. Tematica este foarte diversă, de la noțiuni de geometrie și literatură, până la cursuri de machiaj și dezvoltare personală.

Coursera.org – Una dintre cele mai populare platforme educaționale din lume, aceasta are mii de cursuri disponibile online, în cele mai diverse domenii. Platforma este în limba engleză, iar multe dintre cursuri sunt gratuite. Pentru a obține însă certificări, este nevoie de plata unei taxe.

Citeşte şi:

Jocuri de jucat în casă și activități pentru copii – cum alungați plictiseala

Școlile și grădinițele se închid până pe 22 martie, din cauza coronavirusului. Perioada poate fi prelungită

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”
GSP.RO

Mărturie dură a unui fost internațional român: „Ai mei beau de rupeau. Nu aveam geamuri la casă, le spărgeau la beție. Se trezeau noaptea și se băteau”

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi
HOROSCOP

Horoscop 9 aprilie 2020. Capricornii trebuie să fie atenți la cei dragi