Autoritățile locale din municipiul Sfântu Gheorghe au vrut să facă steagul secuiesc să devină drapelul oficial al reședinței județului Covasna. În 29 iunie 2021, Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care aproba acest model ca steag oficial al orașului.

În anul 2015, Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş se pronunța ferm împotriva acestui steag. Contesta proiectul de hotărâre privind steagul municipiului Sfântu Gheorghe pe considerentul că este reprezentativ doar pentru comunitatea maghiară.

Miercuri, Curtea de Apel Brașov a dat dreptate Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş și a anulat Hotărea de Guvern. Decizia nu e definitivă și se poate depune recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

„Respinge excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantului Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, invocată de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe. Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a preşedintelui Teodor Dobrean pentru reclamantul Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, invocată de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe”, se arată în sentința Curții de Apel Brașov.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Legenda epavei de la Costinești. Milioane de români au admirat-o, dar puțini știu ce s-a întâmplat în realitate
FANATIK.RO
Legenda epavei de la Costinești. Milioane de români au admirat-o, dar puțini știu ce s-a întâmplat în realitate
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Știrileprotv.ro
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Un sibian a dat peste o adevărată comoară, la doar o săptămână după ce a primit autorizație pentru detectorul de metale. "A scos un pumn plin de monede"
Observatornews.ro
Un sibian a dat peste o adevărată comoară, la doar o săptămână după ce a primit autorizație pentru detectorul de metale. "A scos un pumn plin de monede"
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Orangesport.ro
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Unica.ro
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale
HOROSCOP
Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale