Un cutremur cu magnitudinea 8.2 pe scara Richter a lovit, duminică, insulele Fiji și Tonga, aflate în Pacific. Din fericire, seismul s-a produ la o adâncime de 560 de kilometri, iar specialiștii se așteaptă să nu provoace mari pagube.
Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), cutremurul s-a produs la 560 de kilometri în interiorul pământului și a fost resimțit la suprafață.
”Nu ne așteptăm la pagube. Oamenii l-au simțit, dar a fost la o adâncime foarte mare pentru a provoca pagube”, a spus geofizicianul Jana Pursley de la USGS, potrivit Daily Mail.
Mișcarea telurică a fost inițial raportată la magnitudinea de 8.0 , apoi a fost urcat la 8.2, o magnitudine care ar putea provoca pagube imense dacă s-ar produce mai aproape de suprafață.
Epicentrul a fost localizat la 270 de kilometri est de Levuka, în Fiji, și la 443 de kilometri de Neiafu, în Tonga. Zona este localizată pe Cercul de Foc al Pacificului.
FOTO: USGS