Imagini tulburătoare după cutremurele de 7,2 și 7,5 din Venezuela! Mii de oameni își petrec noaptea în parcuri și piețe

Comentează

Mii de locuitori ai Venezuelei petrec noaptea în piețe și parcuri, după cele două cutremure devastatoare de 7,5 și 7,2 care au avut loc în seara de 24 iunie. Frica de replici și incertitudinea privind siguranța locuințelor i-au determinat pe oameni să caute adăpost în aer liber, relatează Eldiario.com.

Mii de locuitori din Caracas refuză să se întoarcă în casele lor

Pe străzile din Caracas, sute de familii s-au refugiat în parcuri, piețe și alte spații deschise. La Plaza de la Juventud din zona Bellas Artes, zeci de persoane au ajuns cu scaune, pături și câteva bunuri personale, preferând să rămână acolo peste noapte.

Acest loc, situat lângă Galeria de Artă Națională, s-a transformat într-un punct de întâlnire pentru cei care au evitat să se întoarcă în apartamentele lor.

Arhiva foto

Locuitorii din Venezuela se tem de eventualele replici și preferă să stea în spații deschise

În Caricuao, un alt cartier al capitalei, mai mulți locuitori s-au adunat în jurul unei stații de metrou, în condițiile în care anumite zone au rămas fără curent electric, iar comunicațiile au fost întrerupte.

Arhiva foto

Temerile acestora sunt cât se poate de întemeiate, după clipele de groază pe care le-au trăit. La doar câteva ore distanță de cele două cutremure devastatoare, o replică de 4,5 a lovit Venezuela. Seismul a fost înregistrat nordul țării, în statul La Guaira, la ora 5.48 GMT, la o adâncime de 7,5 km. Conform datelor comunizat de serviciul seismologic venezuelean, noul cutremur a avut magnitudinea de 4,5 grade.

Oamenii din Venezuela dorm pe străzi de frica unor eventuale replici ale cutremurului. Foto: Getty Images

Zeci de familii s-au adunat în spitale, ca să își găsească un loc sigur

Pe rețelele de socializare au apărut numeroase imagini cu familii adunate în spații publice, încercând să își găsească un loc sigur. Locuitorii din Caracas au mărturii emoționante despre cum au arătat frica și groază din primele minute după cutremurele din Venezuela.

Arhiva foto

În Los Palos Grandes și Altamira, echipele de salvare au continuat să caute supraviețuitori printre dărâmăturile mai multor clădiri prăbușite. În alte zone, oamenii s-au refugiat în mașinile personale sau în zonele verzi din apropierea locuințelor.

Oamenii din toată Venezuela s-au refugiat în spații deschise după cele două cutremure din data de 24 iunie. Foto: Getty Images

Cele două cutremure din Venezuela au dus la moartea a peste 30 de persoane și mai multe clădiri s-au prăbușit în totalitate

Cutremurul a fost confirmat de Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) drept un „doblete seismic”, compus din două seisme consecutive: primul cu magnitudinea 7,2, urmat la doar 39 de secunde de un altul de 7,5.

Experții avertizează că astfel de evenimente pot fi urmate de replici în orele sau zilele următoare, însă nu pot estima cu precizie momentul acestora. Totodată, a fost emisă și o alertă de tsunami după cutremurele devastatoare.

În unele cartiere, locuitorilor li se recomandă să nu se întoarcă în case și apartamente, până când imobilele nu vor fi expertizate tehnic.

Arhiva foto

Venezuela a declarat stare de urgență la nivel național

Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, a declarat stare de urgență națională și a suspendat cursurile în școli, pentru a reduce riscurile. În același timp, autoritățile locale, inclusiv Protecția Civilă și pompierii, verifică structurile clădirilor avariate și efectuează operațiuni de salvare în zonele afectate.

„Facem apel la populație să respecte doar informațiile oficiale și să evite să intre în clădirile cu daune structurale până când acestea nu sunt evaluate de specialiști”, au transmis autoritățile. În ciuda acestor măsuri, locuitorii rămân precauți, preferând să petreacă noaptea sub cerul liber, temându-se de posibilele urmări ale cutremurelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză